DOLJ – Primărița Craiovei, care e și vicepreşedinte PSD, Lia Olguţa Vasilescu a declarat, luni seară, că „se impune” intrarea PSD la guvernare. Declaraţia a fost făcută de primarul Craiovei după anunţul depunerii mandatului de premier desemnat al lui Nicolae Ciucă, din partea PNL.
![](https://newstrack.ro/wp-content/uploads/2021/10/qaq.png)
„Nouă trebuia să ni se dea mandatul (să formăm guvernul) încă din 2020. După doi ani de guvernare de dreapta a înţeles şi populaţia că dacă mai stăm aşa nu reparăm nimic. Încă trei ani cu guvernare de dreapta poate să vină orice partid e pe lumea asta că nu va putea să repare. Cred că se impune o intrare la guvernare a PSD. Noi ne-am şi oferit cu specialiştii noştri”, a spus Lia Olguţa Vasilescu, la România TV.
Marți, PSD-istul șef Marcel Ciolacu a anunțat că „PSD îşi asumă şi în această criză să intre la guvernare. Vom vedea în ce direcţie duc lucrurile”.
„Lucrurile nu se exclud unele pe altele. Am constatat că, dupa încă 10 zile de criză, anumiţi lideri politici au spus clar că nu poate să treacă prin Parlament un guvern minoritar, lucru pe care îl spunem de la începutul crizei. Toate scenariile rămân deschise în continuare şi cred cu tărie că întoarcerea la popor e cea mai corectă”. Referitor la condiţiile impuse de PSD pentru intrarea la guvernare, Ciolacu menţionează că nu s-a discutat acest aspect. „Vorbesc cu toată lumea la telefon, nu am nicio reţinere, indiferent din ce zonă politică vin aceste telefoane. Vorbesc la telefon cu toţi actorii politici care pot ajuta la iesirea din criza si sa ne intoarcem la problemele romanilor„, a declarat preşedintele PSD, precizând că nu a avut o discuţie cu preşedintele României.
PSD-istul a lansat un apel la adresa şefilor de partide: „Fac o solicitare la toţi reprezentanţii partidelor parlamentare să avem foarte mare grija la ce vorbim pentru că toti suntem responsabili de declaratiile noastre”. Nicolae Ciucă a anunţat, luni seara, că îşi depune mandatul de premier desemnat întrucât nu a reuşit să negocieze o majoritate care să susţină un guvern minoritar.