Are 40 de ani. Simpatică, mereu zâmbitoare, îmbrăcată elegant. Așa era văzută Natalia, o rusoaică stabilită în Genvoa (Italia), înainte de a fi arestată. În realitate ea era membră a unei asociații criminale cu centrul în Europa din Est și un hacker de succes, care avea în conturi peste 600 de mii de euro, în mare parte investiți în criptomonede. Poliția italiană o urmărea de mai mulți ani, însă ea știa cum să dispară la timp, ștergându-și urmele, relateazăCorriere della Sera.
Femeia a fost arestată după doi ani de cercetări, în urma zecilor de plângeri din toată Italia, dar mai ales din Genova și Liguria pentru înșelătorie împotriva pensionarilor, bijutierilo și a administratorilor de magazine importante.
Tânăra licențiată în informatică fura identități și folosea documente false pe care a reușit să le obțină de la lumea interlopă est-europeană.
Înainte de a apărea în Liguria, femeia fusese implicată, tot în Italia, în alte investigații referitoare la escrocherii pe web, însă nu a fost prinsă. „Apoi a dispărut”, spune unul dintre anchetatorii care a declanșat ancheta după ce a catalogat toate plângerile.
Cu clasicul „phishing”, trimiterea de e-mailuri aparent provenind de la instituții financiare, a reușit să golească mai multe conturi. Dar talentul criminal al inginerului rus a apărut mai ales în achizițiile pe internet. Prin contactarea unor bănci online din Elveția a accesat împrumuturi folosindu-se de identitatea furată a unor persoane extrem de cunoscute în peninsulă.
Apoi a făcut mai multe achiziții online, iar pentru ridicarea acestora se folosea de alte persoane pe care le plătea să ridice pachete.
Sursa foto: Corriere della Sera