Tăriceanu, Ponta, Dragnea, Dăncilă… Ne mințeau în față la televizor că fac autostrăzi și spitale. Dragnea aducea utilaje pe viitorul Drum Expres Craiova-Pitești doar pentru poze, ca să poată spune la televizor: „Uite, am demarat lucrările!” Dăncilă era premier și, în paralel, ne mințea despre spitale regionale, pentru ca acum să devină critic impertinent asupra modului în care este gestionată criza coronavirusului.
„Aveati obligatia, domnule Orban, sa pregatiti din timp Romania pentru pandemie. N-ati facut-o, iar acum recurgeti la atacuri politice, in loc sa va concentrati pe gestionarea situatiei tot mai grave din tara. Aveti responsabilitatea, domnule Orban, deci guvernati”. Declarația îi aparține Vioricăi Vasilica Dăncilă, considerată cel mai slab premier din istoria României.
Să vedem cum a pregătit ea, România, împreună cu gruparea infracțional-politică „Dragnea-Tăriceanu”, pentru astfel de situații în anii în care au fost la putere, astfel încât să-și permită să-i critice pe cei care acum se luptă să gestioneze criza cu ajutorul „realizărilor” predecesorilor.
Unde sunt spitalele regionale despre care mințeați, pentru voturi, că sunt aproape gata?
Programul de guvernare asumat de coaliția toxică PSD și ALDE (Dragnea și Tăriceanu) stabilea inițial că cinci spitale regionale vor fi construite cu bani din Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții și încă trei, din fonduri europene. Apoi, ei au plecat de la guvernare, a venit coronavirusul și noi tot nu avem spitale…
Când lumea nu a mai putut fi prostită pe față, Dăncilă a început să mintă cu nerușinare, aruncând vina pe alții. „Spitalul care trebuia să se construiască la Craiova – ni se cere o altă poziţionare, deci un alt teren pe care să construim un alt spital. Iar la spitalul de la Cluj ni se mai cere încă 1,4 ha pentru construirea acestui spital. Nu sunt trimise nici toate documentele, pe care ar fi trebuit să le avem deja, la Bruxelles”, mințea premierul, membru al grupării „Dragnea-Tăriceanu”.
Autoritățile din Cluj și Craiova au pus-o la colț, făcțnd-o mincinoasă.susțin că situația e cu totul alta.
Vakar Istvan, UDMR, vicepreședintele CJ Cluj: „Probabil că doamna premier nu s-a trezit încă, se crede în continuare la Bruxelles. Ar trebui să se informeze mai bine şi să constate că terenul pe care noi l-am dat către Ministerului Sănătăţii este de 14 hectare, cel mai generos ca suprafață dintre toate spitalele din ţară”.
Ion Prioteasa, PSD, președintele CJ Dolj: „S-a obținut 18 hectare din cele 37 hectare cât este tot pământul de acolo. Între timp a intervenit și Universitatea, Facultatea de Medicină. S-a stabilit și săptămâna viitoare, în prima ședință de guvern, să se intre cu un proiect de hotărâre, în care să se ia tot terenul”.
Pentru construcția acestor trei spitale, Uniunea Europeană a alocat o linie de finanțare de 150 de milioane de euro, însă membrii „coaliției toxice” aveau alte priorități, cum ar fi să atace justiția și statul de drept doar pentru a scăpa de dosarele penale. Acum Dăncilă și Tăriceanu sunt foarte vocali și experți, ca foști premieri…