BIHOR – Prăbușirea unei secțiuni din cascada Bigăr (Caraș Severin) a creat multă emoție în rândul românilor, mai ales că mulți nu apucaseră să o viziteze și chiar nu auziseră de ea. Însă, cascada Bigăr parcă a vrut să ne facă un bine prin „gestul” său, readucând în atenția noastră existența acestor superbe monumente naturale pe teritoriul țării, multe dintre ele necunoscute românilor. Unul dintre ele este cascada Vadul Crișului, din Munții Pădurea Craiului, care pare a fi chiar mai frumoasă decât cascada Bigăr.
Cascada Vadu Crișului se află într-un cadru natural deosebit de pitoresc din Munții Pădurea Craiului, pe malul stâng al Crișului Repede, aproape de intrarea în peșterea Vadu Crișului.
Este una dintre cele mai frumoase cascade din România și datorită cadrului natural spectaculos în care se află.
Astfel din anul 1955 peștera Vadu Crișului și cascada, cu întregul defileu, au fost declarate rezervație naturală.
Se poate ajunge la baza cascadei, urmând o cărare destul de abruptă, de unde se poate admira de aproape căderea de apă. Cascada poate fi admirată și de cei ce călătoresc cu trenul pe ruta Oradea-Cluj.
Apa ce iese din Peștera Vadu Crișului are o cădere de 9 m, care ajunge într-un bazin spectaculos săpat de apă în calcar și pe urmă ajunge în Crișul Repede.atât ca mărime cât şi ca frumuseţe, apa acoperind ca un văl transparent baldachinul de travertin şi muşchi pe care coboară de la o înălţime de 9 metri, într-un bazin spectaculos săpat de apă în calcar.
Istorie și legendă
Pârâul care iese din peştera de la Vadu Crişului, iniţial, se vărsa în Crişul Repede după ce cobora o pantă lină. Cursul i-a fost deviat, însă, în perioada interbelică, atunci când proprietarul terenurilor, contele Zichy Ödön a decis să dinamiteze muntele, convins de un cantonier, Karl Handt, care era sigur că apa care ieşea din versant ascunde frumuseţi nemaivăzute.
Iar curiozitatea cantonierul care răspundea de construirea căii ferate în Defileul Crişului Repede a dus la descoperirea peşterii care poartă numele satului.
Impresionat de frumuseţea locurilor de sub munte, contele Zichy a comandat amenajarea turistică a peşterii, astfel că încă de atunci au fost montate în interiorul acesteia scări şi punţi de lemn, iar în 1905 a fost deschisă vizitatorilor.
Legendele locului spun că cine bea din apa clară şi limpede a pârâului şi va spune numele persoanei iubite, va fi iubit toată viaţa de aceasta.
Se poate ajunge la cascada:
– cu trenul până la halta Peștera pe ruta Cluj-Oradea
– cu trenul până la Vadu Crișului sau Șuncuiuș și pe urmă pe jos pe lângâ calea feratâ (2 km), până la halta Peștera.
– Cu mașina dinspre Vadu Crișului: îți poti lăsa mașina lângă terenul de fotbal din Vadu Crișului și pe urmă mergi pe calea ferată sau urmezi noul traseu turistic Cerc Roșu.
– Cu mașina dinspre Șuncuiuș: îți poti lăsa mașina în fața gării din Șuncuiuș și pe urmă pe jos pe lângâ calea feratâ (2 km), până la halta Peștera.