Premierul britanic Boris Johnson nu-și asumă desemnarea unui comisar european care va face parte din Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen, având în vedere că Brexit-ul nu a mai avut loc la 31 octombrie. Astfel, Comisia Europeană a inițiat, joi seară,procedura de sancționare a Marii Britanii pe motiv că a refuzat să nominalizeze un comisar european.
”Ca gardian al tratatelor, Comisia Europeană a trimis astăzi o scrisoare de notificare oficială a Regatului Unit de încălcarea obligațiilor Tratatului UE prin faptul că nu a nominalizat un candidat pentru postul de comisar european. Regatul Unit trebuie să transmită până vineri, 22 noiembrie, cel târziu punctele de vedere. Scurta perioadă de timp este justificată de faptul că următoarea Comisie trebuie să preia conducerea cât mai curând posibil”, arată comunicatul Comisiei Europene.
Într-o scrisoare transmisă pe 13 noiembrie de către Regatul Unit, autoritățile britanice consideră că nu sunt în poziția de a sugera un candidat pentru un post de comisar UE. Cu toate acestea, Comisia Europeană amintește că un stat membru nu poate invoca prevederi existente în sistemul legal din țară pentru a justifica eșecul de a respecta obligațiile UE.
Guvernul britanic i-a scris preşedintei viitoarei Comisii Europene, Ursula von der Leyen, pentru a o anunţa că nu va desemna un membru britanic pentru echipa sa înainte de alegerile din 12 decembrie din Regatul Unit, informează joi AFP.
În luna iulie a acestui an, Boris Johnson anunțase că Marea Britanie „în niciun caz nu va desemna un comisar pentru noua Comisie care își preia mandatul la 1 decembrie”.În acele momente, premierul britanic era sigur că va scoate țara din Uniunea Europeană la 31 octombrie, cu sau fără acord.
Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană cel mai târziu la 31 ianuarie 2020, după ce în octombrie liderii UE-27 au decis amânarea Brexit-ului cu trei luni. De asemena, Boris Johnson a convocat alegeri anticipate la 12 decembrie.