Pictorul Liviu Lăzărescu, unul dintre cei mai apreciați artiști plastici români contemporani, a fost înmormântat noaptea, într-o groapă săpată cu buldozerul. Scenele incredibile s-au petrecut în cimitirul din Mărtinești, localitatea natală a artistului plastic, informează publicația ZIAR DE HUNEDOARA.
Liviu Lăzărescu (1934 – 2021) a decedat în 25 martie, într-un spital din București. Trupul neînsuflețit al maestrului a fost adus la Mărtinești, pentru a fi înhumat. Potrivit apropiaților, autoritățile locale ar fi intenționat să expună sicriul în Căminul Cultural din sat. Însă, coșciugul a fost scos afară și dus la cimitir, unde, în toiul nopții, a fost băgat într-o groapă săpată cu buldozerul.
Decizia de a înhuma sicirul pe timpul nopții a fost dictată de un certificat, în care se menționa că pictorul a fost infectat cu Covid-19. Deși apropiații susțin că a decedat din cauza unei alte maladii.
„Domnilor! Din cauza unor reguli interpretate inadecvat, vineri, 26 martie 2021, unul dintre cei mai mari pictori români ai României, ilustrul pictor Liviu Lăzărescu, credincios greco-catolic, portretistul Papei Francisc, a fost înmormantat precum un ‘borfaș’, la Martinesti, jud. Hunedoara, satul său natal! Domnia sa, care suferise prigoana comunistă, în anii 50-60! Vineri, 26 martie 2021, în jurul orei 20.00, trupul său neînsuflețit, introdus intr-un coparseu, a ajuns în satul natal. Primăria a intenționat să îl expună în căminul cultural, artistul Liviu Lăzărescu fiind cetățean de onoare al Martineștiului. Dar, având diagnostic de Covid, l-a scos afară. În plină noapte, i-au dus sicriul la cimitir. Cei care veniseră la priveghi au fost opriți pe la gardul cimitirului. Era după ora 21.00 noaptea. Nu avea nici groapa săpată, acolo unde odihneau bunicii, părinții și soția sa, fiica renumitului istoric Ioan Moga. Primăria a pus la dispoziție un excavator, care a săpat o groapă, răscolind pământul cu oseminte, la o adâncime de circa doi metri”, a scris istoricul Dorin Petrescu pe o rețea de socializare.
„La întunecimea nopții, precum în comunism, în vitregele împrejurări, Preoții greco-catolici și cantorii au fost nevoiți să îl îngroape, să țină Prohodul! Din câte am aflat de la unii preoți, aceștia au apreciat că, în toată pastorația lor, nu li s-a întâmplat să fie obligați să îngroape un creștin, noaptea. Rușine vouă, autorităților responsabile, pentru că ne-ați reamintit de vremuri pe care le credeam uitate, de era comunistă, când Biserica a fost atât de prigonită (Deși s-au făcut sesizări telefonice chiar atunci, nu s-a mișcat un deget!)! Pentru că nu ne cinstiți și onorați valorile! P.S.: Chiar dacă suntem în pandemie, demnitatea Omului trebuie respectată, domnilor! Că nu suntem simple obiecte!!!”, a subliniat Dorin Petresc.
Artistul devean Călin Bârcean a fost martor la scenele din cimitir, când, sicriul a fost băgat în groapă, la lumina farurilor unui buldozer.
„Am ajuns la cimitir, puțin după ora 20. Urme de buldozer, pâmânt moale și un grup mic de oameni, cu lumânări aprinse, în jurul gropii. Nu credeam că morții pot fi îngropați noaptea! Nu mi-am imaginat vreodată că un legiuitor, un om cu putere de decizie, poate da o asemenea dispoziție, să îngropi mortul noaptea! Pe măsură ce mă apropiam de mormânt, se deslușeau cântări bisericești, iar o lumină tare, albă, bătea dintr-o parte. M-am oprit mai retras, în stânga crucii, când tabloul devenise foarte clar: Liviu Lăzărescu, înmormântat la lumina farurilor de buldozer. Pictorul ‘muzelor de la Mărtinești’, profesor ‘Honoris Causa’, cetățean de onoare, binecuvântat personal de Papa Francisc, zăcea într-un sicriu, deasupra gropii lui, luminat de un buldoexcavator, așteptând să fie îngropat de urgență, ‘până la ora 21’. Fiica lui, care pornise din Franța, nu era acolo. Trebuia să ajungă a doua zi, la înmormântarea programată oficial.
Dar, iată că, totul a fost dat peste cap de o foaie de drum, un formular tip pe care scria că pacientul a fost infectat cu sars-cov2. Familia nu avea habar de așa ceva, iar cauzele decesului au fost cu totul altele. În fine, nu are importanță dacă a avut sau nu, dacă se știa sau nu, ceea ce rămâne este modul în care am ajuns să ne îngropăm morții! Ultimul tablou pe care, în acest caz, un mare pictor l-a lăsat pe pământ, sicriul lui, îngopat de urgență, la lumina farurilor de buldozer, fără ca toți cei dragi ai lui să fi fost de față”, a scris artistul devean.
A fost ucenicul lui Corneliu Baba
Liviu Lăzărescu s-a născut lângă Orăștie, în „Duminica Floriilor”, pe data de 1 aprilie 1934, în satul Mărtinești, de lângă Orăștie, într-o familie de plugari. După absolvirea școlii în satul natal, a urmat cursurile Liceului „Decebal” din Deva. Încă din timpul studiilor liceale, a fost prigonit de către comuniști, din cauza faptului că tatăl său organizase o celulă de rezistență anticomunistă și era încarcerat la Aiud. Astfel, s-a văzut nevoit să lucreze la Combinatul Siderurgic Hunedoara, până în anul 1956, când era admis la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, în clasa marelui Profesor Corneliu Baba, căruia i-a devenit discipol, asistent și prieten de o viață.
A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, clasa profesorului Corneliu Baba, în 1963. Asistent universitar la catedra de pictură din 1963, apoi lector (1968), conferențiar (1991) și profesor (1992). Timp de 44 de ani, a îndrumat tot atâtea generații de tinere talente, la catedra Secției de Pictură a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, parcurgând toate treptele didactice universitare, de la Preparator și până la „Profesor Honoris Causa”.
Perfecționări în străinătate: URSS, Germania, Bulgaria, Italia (bursă), Franța (bursă a statului francez), Israel.
A elaborat și introdus în planul de învățământ universitar nu mai puțin de patru cursuri, a ilustrat o prodigioasă activitate științifică, prin publicarea unor cărți din domeniul artei (manuale după care se învață și astăzi), articole, eseuri, recenzii și prefețe în reviste de specialitate, dar și pe lungimile de undă ale „Radio România”.
Inconfundabilele lucrări picturale ale maestrului Liviu Lăzărescu sunt cunoscute și apreciate, atât în țară, cât și peste hotare, grație multiplelor expoziții. Coautor al unor lucrări de artă monumentală și colaborator la realizarea unor filme documentare de artă.
A inițiat și susținut următoarele cursuri:
„Cromatologie”,
„Restaurarea picturilor în ulei şi a icoanelor bizantine”,
„Tehnicile picturii de șevalet”,
„Conservarea operelor de artă”.
Cărți publicate:
„Pictura în ulei” (Editura Sigma Plus, Deva, 1996), Reeditată cu titlul „Tehnica picturii în ulei” (Editura Polirom, Iaşi, 2009),
„Dicționar de artă”, redactare colectivă (Editura Meridiane, Bucureşti, 2 volume: 1995 şi 1998),
„Mărtinești, vechiul meu sat transilvan” (Editura Polidava, 2006),
„Maestrul meu, Corneliu Baba” (Editura Brumar, Timișoara, 2006),
„Culoarea în artă” (Editura Polirom, Iaşi, 2009);
Despre Liviu Lăzărescu scria Zoltan Terner (regizor de film, critic literar, scriitor):
„Liviu Lăzărescu realizează o originală sinteză stilistică, în care sunt repuse în drepturi dimensiunile picturii din totdeauna: iconicitatea, simbolismul, metafora, picturalitatea, substanța reflexivă, meditativă şi vizionară, cu trimiteri spre transcendență, spiritualitate, omenesc şi mistică. Tonalitatea generală fiind un fel de lirism expresionist, definit de pictor drept o „reîntoarcere la emoție, la omenesc şi la spiritual”.
Face pictură religioasă, dar nu în sens canonic, ci liber, în spiritul unei autentice trăiri a credinţei, cu duioşii şi dureri omeneşti exprimate simplu, emoţionant, cu o anume umilitate, mai ales în naturile moarte cu icoană ţărănească.
Un capitol insolit, de o mare sugestivitate, îl constituie remarcabila sa serie de „Maternități”, realizate într-o inedită formulă stilistică, sintetic-geometrizantă.
Numeroasele sale tablouri cu flori trădează un colorist îndrăzneţ şi rafinat. Aici şi în peisaje, mai ales în cele de iarnă şi în „vederile venețiene”, e înclinat spre o încărcare metaforică sau simbolică a cromaticii, adăugându-i, adeseori, surprinzătoare valențe dramatice şi savori ale picturalității şi ale senzualității tușei.
Ca portretist, reinventează genul printr-o nouă modalitate de a reda personajul, definindu-i universul prin mijloace plastice, metaforic. Neobișnuit de numeroasele sale reprezentări picturale ale unor figuri ilustre constituie prima noastră galerie de portrete, prima de această amploare de la noi – parte din ele putând alcătui un original panteon național.”
Ca membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, valoarea și excelența i-au fost recunoscute, prin acordarea unor distincții precum:
„Ordinul Meritul Cultural”,
„Ordinul Meritul pentru Învățământ”,
„Profesor Honoris Causa” al Academiei Naționale de Arte București, etc.
Îi este acordat titlu de „Cetățean de Onoare” al Comunei Mărtinești și al Municipiului Deva din județul Hunedoara.
