30 de senatori PSD au fost invitați la Strasbourg, în perioada 16 – 19 decembrie, de către europarlamentarul Claudiu Manda, sub pretextul sesiunii plenare a Parlamentului European, când de fapt, au de sărbătorit ziua de naștere a colegului lor. Invitația a fost făcută pe bani europeni, arată G4Media.ro. Prin urmare, săptămâna viitoare, mai multe proiecte de legi importante vor avea de așteptat, activitatea Senatului fiind afectată, până la revenirea „petrecăreților”.
„Am aflat de la niște colegi din Senat, că domnul Manda i-a invitat la ziua sa de naștere, la Bruxelles, și că le asigură transportul si cazarea. Mi s-a părut revoltător, sunt totuși 30 de persoane, banii de la Parlamentul Europena sunt tot fonduri publice”, a declarat pentru G4Media.ro o sursă din Senatul României.
Luni, în ședința biroului Permanent al Senatului, pesedistul Florian Bodog i-a subliniat lui Meleșcanu că nu trebuie stabilit un program, în condișiile în care atâșia senatori vor fi plecați
„Programul este făcut de doi europarlamentari PSD, Claudiu Manda și Dragoș Benea. Este un schimb de experiență între Parlamentul European și Senatul României. Nu am programul exact în acest moment. Finanțarea deplasării va fi făcută exclusiv de Parlamentul European”, a declarat senatorul PSD Marian Pavel, arată G4media.
Citește stirea integrală AICI