BUCUREȘTI – Procurorul General al României, Gabriela Scuitea, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că Dosarul Revoluției a fost trimis în instanță, ”reluarea urmăririi fiind dispusă după ce dosarul a fost restituit fizic de ÎCCJ, iar actele de urmărire penală și redactarea rechizitoriului au fost făcute în 5 luni și 15 zile”.

Gabriela Scutea a precizat că reluarea dosarului de către un alt procuror ar fi însemnat o perioadă foarte mare de timp chiar și doar pentru citirea volumelor dosarului Revoluției.
☰ Background
.
În 8 aprilie 2019, procurorii Secţiei militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluției din decembrie 1989, în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu au fost puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii. Dosarul cauzei cuprintre 3.330 de volume, dintre care 2.030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016.
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis, în 2021, ca dosarul Revoluției să se întoarcă la Parchetul Militar, după ce, în octombrie 2020, Curtea Supremă a exclus mai multe probe depuse de Parchetul Militar la dosar, printre care rapoartele întocmite de SRI și de Comisia parlamentară de anchetă a revoluției care a funcționat în anii 90. Instanța supremă a identificat mai multe probleme de legalitate în investigația procurorilor militari, iar magistrații sunt nevoiți să refacă ancheta la 32 de ani de la evenimentele din 1989.