Fiu adoptiv al securistului Dan Amadeo Lăzărescu, fostul manechin de pe catwalk-urile comuniste, Călin Popescu Tăriceanu, se pretează cu ușurință la a fi trompeta grupării Dragnea în scandalul „Lazăr, torționar”, fabricat în laboratoarele PSD. Ce-i drept, o face și din interes, dat fiind că îl așteaptă un dosar greu, instrumemtat de procurori austrieci, dar și dosarele pe care le are în țară. Consideră că procurorul general, Augustin Lazăr, alături de fosta șefă a DNA, se fac vinovați fiindcă l-au deranjat pe el, marele Tăriceanu. În acest context, controversatul Tăriceanu, îndrăznește să trimită o Scrisoare deschisă liberalilor, prin care să le ceară să susțină solicitarea lui de demitere a lui Augustin Lazăr. El, un neocomunist „vopsit” în liberal de tatăl adoptiv, turnătoarul Dan Amadeo Lăzărescu.
„Fac un apel la voi, dragi prieteni liberali, să susţineţi solicitarea noastră de demitere a lui Augustin Lazăr, unul dintre mulţii călăi ai părinţilor şi bunicilor noştri, omul care şi-a clădit o carieră de succes pe lacrimile şi suferinţele celor care au cutezat să înfrunte regimul de tristă amintire. Vă cer să-l convingeţi pe domnul Iohannis, liderul vostru vremelnic, să dea dovadă de respect faţă de cei care au fondat Partidul Naţional Liberal, să dea dovadă de respect pentru cei care au murit în temniţele comuniste şi să semneze revocarea lui Augustin Lazăr din funcţia de procuror general al României. Fiţi alături de noi măcar acum, pentru că istoria nu ne va ierta pe niciunul, dacă vom eşua în demersul nostru”. (Pasaj din Scrisoarea deschisă a lui Tăriceanu către liberali).
Palmuit dur pentru minciună și ipocrizie. Iulian Bulai: „Este urmașul unui securist”
Deputatul USR, Iulian Bulai a explicat, într-o postare pe Facebook, că provine dintr-o familie care a fost victimă a dictaturii, cu străbunic închis și bătut, cu o întreagă familie distrusă din disperarea proletară a sistemului.
”Se pare ca domnul Tăriceanu face parte din nomenclatura opresivă a comunismului. Cu tată securist. Cine e așadar urmaș de securist? (…)Pur și simplu nu știu pe nimeni de la Uniunea Salvați România – USR cu asemenea trecut. În schimb știu de cazul unui care se numește Dan Amedeo Lăzărescu, care a lucrat cu Securitatea căreia i-a fost o slugă fidelă. Această colaborare este demonstrată din anul 2000. Lăzărescu turna oamenii pe bani. Și îi baga la pușcărie. Chiar el recunoștea asta. Dan Amedeo Lăzărescu este tatăl lui Călin Popescu Tăriceanu. Tată vitreg și securist turnător dovedit”, a explicat Iulian Bulai.
”Așa cum mai sus am demonstrat că domnul Calin Popescu Tariceanu este urmașul unui securist, îl provoc și pe el să demonstreze care dintre noi cei de la USR am avut legătura cu Securitatea. Dacă are suspiciuni să solicite informații de la CNSAS!”, a mai spus deputatul USR.
Bulai a explicat că, fără dovezi, afirmațiile lui Tăriceanu țin de comportamentul oamenilor disperați care mint non stop.
Pălmuit și de fiul disidentului Gheorge Ursu, ucis de Securitate: Ce face el este o manevra politicianista dezgustatoare
Fiul lui disidentului Gheorghe Ursu, ucis cu bestialitate în beciurile Securității, îl acuză pe Călin Popescu Tăriceanu că a mințit joi într-un interviu la Digi 24 în legătură cu acesta. Tăriceanu declarase că Andrei Ursu i-a fost student și ”i-a împărtășit subiectul cu mare frică pentru că se temea că ar putea avea consecințe asupra lui”.
Andrei Ursu îl acuză pe Tăriceanu că vrea să se asocieze cu familia disidentului ”pentru a-si cistiga o jalnic de nemeritata credibilitate in atacurile sale – si acestea, in cea mai mare parte, false – impotriva procurorului general”.
https://www.youtube.com/watch?v=wnQSvfQMx8g&t=493sDragi prieteni,In aceasta seara in jurul orei 20:07, in timpul unui interviu din cadrul emisiunii de stiri de pe postul de televiziune Digi24 ( vezi video de mai jos, minutul 7:35 n-red.) domnul Calin Popescu Tariceanu a facut urmatoarea afirmatie: „Stiam de tragedia lui Gheorghe Ursu. Intimplarea face, de exemplu, ca baiatul disdentului Gheorghe Ursu , si care a murit in inchisoare, stiti bine toata istoria, mi-a fost chiar student, si la vremea respectiva subiectul acesta a venit sa ni-l impartaseaca mie si inca unui coleg de al meu, cu mare frica pentru ca, era… se temea ca acest lucru ar putea sa aiba consecinte asupra lui, urma sa-si pregateasca examenul de diploma…„In legatura cu aceste afirmatii, va aduc la cunostinta, si cer sa fie aduse la cunostinta opiniei publice, urmatoarele: Nu l-am cunoscut niciodata personal pe domnul Calin Popescu Tariceanu.
Nu mi-a fost profesor sau asistent la facultate sau in vreun alt cadru.Inteleg ca domnul Calin Popescu Tariceanu a fost cadru didactic la Facultatea de Constructii. Eu nu am urmat aceasta facultate, ci pe cea de Automatizari si Calculatoare, la Institulul Politehnic Bucuresti.
La momentul uciderii tatalui meu de catre Securitate in inchisoare, eu nu mai erau student de doi ani. Am terminat facultatea in anul 1983, deci nu avea cum sa-mi fie „teama ca acest lucru ar putea sa aiba consecinte” pentru ca ar fi „urmat sa-mi pregatesc examenul de diploma”. Deci nu cred ca mai e nevoie sa mentionez ca aceste afirmatii ale politicianului Calin Popescu Tariceanu sunt in intregime false. Mai mult, faptul ca domnia sa pretinde ca eu as fi venit la el sa-i „impartasesc” subiectul uciderii in inchisoare a tatalui meu, disidentul Gheorghe Ursu, gasesc ca este o manevra politicianista dezgustatoare.Nu mi se pare efectul unei memorii defecte.Orice om care a trait in perioada dictaturii ceausiste si a terorii Securitatii stie ca a discuta cu cineva despre acest subiect insemna cu necesitate ca acea persoana sa-mi fie foarte apropiata.
Mai mult, sa fi avut incredere totala in el, ca nu ma va turna Securitatii. De altfel, despre uciderea lui Gheorghe Ursu in inchisoare s-a vorbit la Europa Libera chiar in seara cind am aflat vestea.Nu e plauzibil deci ca pe domnul Tariceanu il inseala memoria. Aceste lucruri nu se uita, si cu atit mai putin pot fi construite „din greseala” , printr-o festa a unor amintiri in deriva.Este evident ca domnul Tariceanu a compus aceasta dezinformare cu scopul vadit de a induce in eroare opinia publica.
El doreste sa se asocieze in acest mod abject cu cauza si memoria unui disident.Se erijeaza nu doar intr-un profesor al meu (care n-avea cum sa fie) dar – printr-o insalubra manevra oportunista – chiar intr-un apropiat al meu, deosebit de intim, in care as fi avut atita incredere incit sa-i fi confiat informatii despre soarta tatalui mei ucis de Securitate!Cu atit mai mult cu cit minciuna este enuntata cu o figura ferma si un aplomb – de o mare forta de „convingere” – care ma face sa ma gindesc cu infiorare la modul cum si-a construit cariera acest politician, a carui credibilitate pare ca se bazeaza pe acest tip de aplomb.Dat fiind contextul interviului in cauza, nu pot sa nu asociez fabulatia domnului Tariceanu legata de mine si de memoria tatalui meu, cu interesele de moment ale politicianului Tariceanu.
Mi se pare evident ca domnia sa incearca sa se legitimeze ca apropiat al familiei unui disident (lucru in totalitate inventat), pentru a-si cistiga o jalnic de nemeritata credibilitate in atacurile sale – si acestea, in cea mai mare parte, false – impotriva procurorului general.
Va multumesc,Andrei Ursu