Fostul trezorier PSD, Mircea Drăghici, s-a prezentat luni dimineaţă la sediul DNA pentru a fi informat că i-a fost schimbată încadrarea în cea de inculpat în dosarul de delapidare, a precizat acesta la ieşirea din instituţie, relatează mediafax.ro.
Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a fost pus sub urmărire penală în 2 aprilie de procurorii DNA pentru că şi-ar fi însuşit 380.000 de euro din subvenţiile acordate pentru PSD, pe care i-a folosit pentru plata unui imobil. Mircea Drăghici este acuzat că şi-ar fi însuşit banii de subvenţii pentru partid prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil.
Amintim că DNA a anunțat, pe 2 aprilie, că Mircea Drăghici este urmărit penal pentru delapidare și utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.
„În exercitarea funcției de trezorier, în cursul lunii februarie 2018, suspectul împreună cu o persoană din familie, a negociat și a convenit să achiziționeze, de la un vânzător, un imobil având o valoare de circulație de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, și în parte, cu fonduri proprii”, anunțau atunci procurorii.
Apoi, pe 22 aprilie, procurorii au extins urmărirea penală față de Mircea Drăghici cu privire la o altă infracțiune de delapidare.
DNA a transmis că, „în calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, suspectul ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupe) cu o valoare de 324.800 de lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării”.
Mai exact, pe 10 iulie 2017, PSD, prin Drăghici, a cumpărat autoturismul menționat, iar pe 18 iulie 2017, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului.
Și soția trezorierului Mircea Drăghici a fost condamnată în primă instanţă la închisoare cu suspendare, într-un dosar de corupţie. Gheorgiana Drăghici a fost trimisă în judecată de DNA în 2017 pentru acuzații de corupție și a fost condamnată de Tribunalul București la trei ani de închisoare cu suspendare. Însă decizia nu este definitivă și poate fi atacată.
Fii la curent cu ultimele noutăți
Discussion about this post