Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat că va face câteva deplasări, săptămâna viitoare, în Transilvania. Acesta va face un mic turneu în Cluj Napoca, Sibiu, dar și Ținutul Secuiesc, anunță cotidianul maghiar Kronika.
Societatea comercială UBM Feed România a anunțat joi că, pe data de 10 mai, vineri, va avea loc în prezența primului ministru al Ungariei, Viktor Orban, inaugurarea uzinei de prelucrare a furajelor, construită de societate în localitatea Sânpaul din județul Mureș.
UBM Feed (aflat în proprietatea grupului UBM, East Group și Oprea Avicom) este investiția cea mai importantă în domeniul agrar din România realizată cu capital din Ungaria, realizată în regiune în localitatea aflată la 20 de km de Târgu Mureș.
Potrivit cotidianului Kronika, înainte de această inaugurare, Viktor Orban va face o vizită la Cluj Napoca, unde va avea o întâlnire cu reprezentanții, conducătorii cultelor istorice maghiare.
Pe data de 9 mai, joi, primul ministru al Ungariei va participa la Summitul Uniunii Europene de la Sibiu.
De altfel, Kelemen Hunor a declarat la începutul lunii aprilie a anului curent faptul că, au căzut de acord cu premierul Viktor Orban ca acesta să întreprindă o vizită în Transilvania în luna mai, ca parte a campaniei electorale comune a organizațiilor membre a PPE.
Sursă: G4Media.ro