BUCUREȘTI – Cu bune, cu rele, Ludovic Orban este liberal pur sânge, iar cei ca el sunt mulți în PNL, cu bagajele făcute. După demisia lui, ei așteaptă ”noua construcție liberală”, cum spune Orban, sau ”polul liberal” pe care îl propune Cioloș. Cert este că adevărații liberali vor pleca în masă, iar în PNL va rămâne ”echipa câștigătoare”, cu specimene precum Vîlceanu (fost PSD), Gorghiu- parvenită prin jocuri personale și Cîțu, lipit de partid abia acum 5-6 ani ca să ajungă ”om mare”. Același semn este așteptat și de către electorat, scârbit de trădarea votului pe care l-a dat PNL-ului, partid istoric aflat la un pas de a deveni istorie. Precedentul PNȚ dă frisoane…
Surse liberale explică pentru NewsTrack.ro că în următoarea perioadă, în timp ce Orban toarnă fundația noului partid, disidenţii liberali lucrează la atragerea de membri din majoritatea filialelor, atât lideri de organizații, cât și aleși locali, dar și parlamentari. Termen: februarie 2022.
În paralel, președintele USR, Dacian Cioloș, spune că vrea să construiască până în 2024 un „pol liberal” care să câștige alegerile și, după cum declara laInterviurile Digi24.ro nu exclude discuții cu Ludovic Orban sau cu alți liberali.
Deci, există probabilitatea ca electoratul liberal să aibă două variante de vot, în 2024: un nou partid liberal sau o coaliție/alianță liberală. Fiecare variantă, cu siguranță că va împinge actualul PNL la coșul istoriei.
Orban are deja grup parlamentar la Cameră și lucrează și pentru unul la Senat
Odată cu noul partid, Ludovic Orban şi cei 16 parlamentari care au plecat din PNL vor face un grup parlamentar. Deocamdată, Orban are numărul necesar doar pentru Camera Deputaţilor, unde se poate constitui un grup cu minimum 10 deputaţi, iar el are deja 13, în timp ce pentru Senat i-ar mai trebui încă patru disidenţi, pentru că un grup senatorial are nevoie de minimum 7 membri. Simplu!
Procedural, există precedentul partidului creat de Ponta, care în prima sesiune a anului 2019 a reuşit să-şi facă grup parlamentar cu aleşi plecaţi majoritatea din PSD. Deşi social-democraţii s-au opus iniţial, până la urmă grupul a fost recunoscut.
Strategia pe termen scurt
Deputaţii Ludovic Orban, Alexandru Kocsis, Ion Ştefan, Ionel Dancă, Constantin Şovăială, George Ionescu, Bogdan Bola, Claudiu Chira, Nicolae Giugea, Antonel Tănase, Gabriel Plăiaşu, Violeta Alexandru şi Adrian Miuţescu, precum şi senatorii Ovidiu Florean, Adrian Oros, Ion Iordache s-au desprins de PNL, iar în grupul disidenţilor mai sunt încă şapte-opt parlamentari care ar putea să spună adio partidului condus de Florin Cîţu, până la finalul anului.
De exemplu, au fost aleşi locali cu greutate, cum este cazul lui Romeo Dunca (şeful CJ Caraş-Severin), care au afirmat că-l sprijină pe Orban, dar nu pot pleca din partid pentru că şi-ar pierde mandatul.
Tacit, noua formaţiune a lui Orban va primi sprijinul unor filiale ca Vrancea, PNL Sector 5, Braşov şi Diaspora, dar şi de la Dâmboviţa, acolo unde Virgil Guran n-a plecat alături de fostul lider PNL, ci a ales să facă opoziţie internă, la fel ca ”greul” Motreanu de la Giurgiu sau Muraru de la Iași. ”Bazine” mai sunt și organizaţii ca Argeş, PNL Sector 1, PNL Sector 3, dar şi din Prahova şi Cluj, prin care partidul lui Orban va putea să-şi formeze structuri în Capitală şi în mai multe judeţe.
Strategia pe termen lung
À la longue, strategia este concepută în funcțiue de dimensiunea construcției proprii, până în 2024. Deja există variantele coaliâiei și a alianței cu alte partide mai mici. Aici pot intra în calcul un ALDE deparazitat de oamenii penalului Tăriceanu sau PMP-ul condus de rezonabilul Cristian Diaconescu.
Pe de altă parte, aceste mici posibile construcții nu exclud crearea ”polului liberal” invocat de Dacian Cioloș.
„Depinde în ce direcție vrea să o ia domnul Orban. Nu excludem nici discuții cu oameni de bun simț din PNL. Eu văd că sunt convulsii destul de importante în PNL. E deja o hemoragie. E important, și aici vom discuta foarte serios, pentru că USR înțelege rolul unei Opoziții reformatoare, cu adevărat liberale și ne vom juca rolul acesta. Și vom fi deschiși pentru colaborări cu viitoare mișcări politice, fie din interiorul PNL fie din afară, ca să construim un pol cu adevărat reformator, liberal pentru 2024”, a declarat Dacian Cioloș.
Acesta a precizat că USR este singurul partid din România membru al unei familii liberale europene.
„Singurul partid din România membru al familiei liberale europene este USR, nu PNL. PNL este membru al popularilor conservatori”, spune Cioloș, care anunță că obiectivul USR pentru anul 2024 este să câștige toate alegerile.
„USR se va pregăti pentru 2024 propunând o alternativă de dezvoltare a României. Vrem să câștigăm toate alegerile. Să dăm președintele și să fim primul partid dintr-o coaliție de guvernare. Sigur, ne dorim să câștigăm alegerile și să dăm noi guvernul dar știm că e dificil. Dar vrem să fim vioara întâi. Nu excludem intrarea la guvernare până în 2024, dar condițiile sunt un guvern care să își asume reformele”, spune Cioloș.
De partea cealaltă, PNL-ul cîțoid va rămâne la mâna PSD-ului, având și mici variante de colaborare cu partide ”penale” precum PER și APP-ul, sau cum s-o numi, al lui Dragnea…