În contextul ședinței solemne a Parlamentului, reprezentanți de top ai regimului Dragnea și-au manifestat frustrările împotriva platformei de socializare Facebook. Unul dintre ei a fost Călin Popescu Tăriceanu, iar reacțiile nu au întârziat să apară.
Fostul șef al Senatului, poziție din care a lucrat aasiduu în calitate de complice al lui Liviu Dragnea la demolarea statului de drept, a comparat Facebook cu tribunalele poporului din perioada comunistă, fără a aduce niciun argument în susținerea acuzației sale.
„Trăim vremuri în care pluralismul politic şi respectul pentru cel care poate nu-ţi împărtăşeşte ideile par idei subversive pentru care poţi fi condamnat în orice moment de noul tribunal al poporului de pe social media”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu de la tribună.
Unul dintre cei care au reacționat dur la discursul lui Tăriceanu a fost Andrei Caramitru, chiar prin termediul platformei înfieratte, Facebook.
„Ăștia sunt obsedați și le e frică. Nu măi manechinule ofilit – oamenii îi urăsc pe hoți. Cum ești și tu – că ai luat șpagă un milion de euro, dar ești protejat de imunitate și de voturile pesedistilor din parlament. Altfel erai in fața procurorilor și lângă prietenul tău Livache”, a scris Andrei Caramitru.
Tăriceanu a fost acuzat de procurori că a luat mită aproape un milion de euro, dar majoritatea PSD din Senat a blocat declanșarea urmăririi penale în acest caz.
Și Orlando Teodorovici, într-o declarație publică, a spus că PSD a pierdut alegerile din cauza „influencer-ilor” de pe Facebook.