BUCUREȘTI – Supraimpozitarea veniturilor bugetarilor de lux este un proiect prioritar al PSD, partid care obține tot ce-și propune în coaliția de guvernare. Deci, este foarte probabil să fie votat, astfel că lefuri exorbitante vor fi tăiate cu zeci de mii de lei. Este vorba despre venituri imense nemeritate, cum este cazul celor din CCR, dar și venituri corespunzătoare unor funcții din sisteme precum Justiția, Sănătatea și altele.

Cele mai expuse venituri sunt cele ale șefilor din BNR, CCR, ANRE, ASF sau EximBank, unde veniturile multor angajați depăşesc 14.600 de lei, aceasta fiind suma netă încasată lunar de Iohannis.
Câteva exemple de nababi la stat
EXIMBANK
●Preşedintele EximBank, Traian Halalai, are cel mai mare salariu de bugetar din România. Potrivit ultimei declaraţii, depuse anul trecut, a avut venituri lunare de 107.000 de lei în 2020.
●Un vicepreşedinte al EximBank, cum e cazul lui Florian Kubinschi, a încasat lunar 56.000 de lei, adică de patru ori mai mult decât şeful statului
BNR
● Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, avea, potrivit ultimei declaraţii de avere, pentru anul fiscal 2020, o indemnizaţie lunară de 80.500 de lei. Aplicând supraimpozitarea de 40%, un calcul simplu arată că Isărescu va pierde 34.000 de lei la fiecare indemnizație lunară.
● Un simplu membru al CA-ului are o leafă lunară de 41.000 de lei. În orice formulă de calcul, Isărescu ar rămâne fără cel puţin 26.000 de lei.
ANRE
● Șeful Autorității Naţionale pentru Reglementare în Energie (ANRE), Dumitru Chiriţă, are o indemnizaţie lunară netă de 58.900 de lei, potrivit ultimei declaraţii de avere.
● Un simplu membru al Comitetului de Reglementare al ANRE are doar 45.000 de lei. Astfel, o impozitare drastică, fie la toată suma, fie doar la cea care depăşeşte 15.000 de lei, l-ar lăsa lunar fără 36.000-40.000 de lei.
ASF
● Nicu Marcu, şeful ASF, are o indemnizaţie lunară de 65.000 de lei, bani în mână, după plata taxelor.
● Un membru simplu are o indemnizaţie lunară de 30.000 de lei.
Curtea de Conturi
● Președintele Curții de Conturi, Mihai Busuioc, are un venit lunar de 28.000 de lei.
● Un consilier din structura de conducere are aproximativ 26.500 de lei.
CCR
● Fostul preşedintele Curţii Constituţionale, sisnistrul Valer Dorneanu, a avut, potrivit declaraţiei de avere depuse pe 15 iunie 2021, venituri lunare de 83.225 de lei (205.500 euro/an). Şeful CCR a reuşit să ajungă la această sumă prin banii primiţi ca indemnizaţie de preşedinte al instituţiei (295.996 de lei), diferenţele salariale de la CCR (95.484 de lei), leafa de profesor universitar (74.603 de lei), precum şi două pensii (de la CCR și de parlamentar)
● Marian Enache, actualul șef al Curţii Constituţionale are printre cele mai de invidiat venituri. Pe lângă salariul lunar de 26.859 lei, Marian Enache a beneficiat de două pensii, una în valoare de 37.000 de lei/lună (pentru că e judecător CCR), iar a doua, de 8.000 de lei, pentru faptul că este fost parlamentar.
Într-un răspuns transmis de ANAF pentru site-ul MainNews, numărul persoanelor din sistemul public care au venituri mai mari sau egale cu 14.000 de lei, adică aproape de indemnizaţia şefului statului, este de circa 13.500:
„Potrivit informaţiilor din Declaraţia 112 depusă pentru luna aprilie 2022 de către angajatorii instituţiilor publice (instituţie cu personalitate juridică, a administraţiei publice centrale, locale sau europene, care gestionează resurse financiare publice) a rezultat un număr de 13.588 de persoane care au încasat venituri nete egale sau mai mari decât 14.000 de lei”, a arătat ANAF.