BRUXELLES – Liderii statelor membre NATO își vor reafirma joi sprijinul pentru Ucraina în cadrul summitului extraordinar care va avea loc la cartierul general al alianței din Bruxelles, a declarat miercuri secretarul general Jens Stoltenberg. Vor fi luate măsuri de consolidare a Flancului Estic, urmând să fie trimise patru batalioane NATO în România, Bulgaria, Slovacia și Ungaria.
În același timp, președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa liderilor participanți la summitul extraordinar de la Bruxelles. La summit va fi prezent și președintele Klaus Iohannis.
”Aliații sunt uniți în sprijinirea poporului curajos al Ucrainei. (…) Putin trebuie să încheie acest război și să participe la diplomație reală”, a mai spus Stoltenberg.
Intrarea Ucrainei în NATO nu este pe agenda summitului, însă sporirea ajutorului pentru Ucraina va fi discutată la Bruxelles, a subliniat șeful alianței.
În ce privește utilizarea armelor nucleare, Stoltenberg a spus că Moscova trebuie să renunțe la astfel de amenințări.
”Rusia trebuie să înceteze cu retorica nucleară”, a mai spus el făcând apel la ”responsabilitate” și adăugând că orice utilizarea a armelor nucleare va duce la extinderea conflictului dincolo de granițele Ucrainei.
”Rusia trebuie să înțeleagă că nu poate câștiga un război nuclear și să înceteze cu această amenințare”, a subliniat el.
Moscova va folosi arme nucleare în Ucraina doar în cazul unei „amenințări existențiale” împotriva Rusiei, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, jurnalistei CNN Christiane Amanpour.