Sâmbătă dimineața, o armată de procurori a atacat pe două fronturi. În paralel cu perchezitii domiciliare la 15 extremisti care au participat la comemorarea fostului lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, la Tancabesti, procurori de pe lângă Înalta Curte erau în Brașov, unde derulau trei percheziții domiciliare, fiind vizat Bogdan Peșchir, finanțatorul paravan al candidatului Călin Georgescu, acuzat de infracțiuni electorale, informatice dar și de spălare a banilor la prezidențiale.
Conform unui comunicat de presă al PÎCCJ, cercetările vizează infracțiuni de coruperea alegătorilor, spălarea banilor, fals informatic și infracțiunea privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofo
„Perchezițiile vizează posibila implicare a unei persoane fizice în finanțarea nelegală a campaniei electorale a unui candidat la Președinția României, prin utilizarea unor sume de bani cu privire la care există indicii că ar putea proveni din săvârșirea unor infracțiuni, fiind ulterior introduse într-un proces de spălare a banilor”, a artă comunicatul PÎCCJ.
Conform documentelor prezentate de SRI în ședința CSAT din 28 neoiembrie, documente desecretizate pe 4 decembrie, Bogdan Peșchir (cu contul de TikTok bogpr) a plătit 381.000 de dolari în perioada 24.10 – 24.11 către utilizatori ai unor conturi TikTok implicați în promovarea candidatului Călin Georgescu inclusiv după încheierea campaniei electorale.
Tot sambata dimineață, echipe de procurori au facut perchezitii domiciliare la 15 extremisti care au participat la comemorarea fostului lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, la Tancabesti. Operațiunea îi vizează și pe indivizii care au lansat apeluri la revolta armata si au transmis amenintari cu moartea pe retelele sociale, dupa decizia Curtii Constitutionale de a anula primul tur al alegerilor prezidentiale. Dintre acestea, 9 perchezitii sunt in Ilfov si alte 6 perchezitii in Bucuresti.
„In aceasta dimineata, 7 decembrie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Inspectoratului General al Politiei Romane, Politia Capitalei efectueaza 6 perchezitii domiciliare, in cadrul a sase dosare penale, care vizeaza savarsirea infractiunilor de promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda, savarsita prin orice mijloace, in public, incitarea la ura sau discriminare, nerespectarea regimului armelor si munitiilor.
In fapt, autorii faptelor mentionate au postat in mediul online, pe diferite platforme de socializare, mesaje cu un continut intimidant si amenintator, sau simboluri/insemne fasciste, rasiste ori xenofobe, de natura a incita la ura”, a anuntat sambata Politia Capitalei.
Activitatile, care se deruleaza in municipiul Bucuresti si in judetul Ilfov, au drept scop identificarea bunurilor cu valoare probatorie in cauzele penale.
De asemenea, dupa efectuarea perchezitiilor, politistii din Capitala vor pune in aplicare 6 mandate de aducere. Persoanele vizate vor fi duse atat la Parchetul General, cat si la sediul Serviciului de Investigatii Criminale si la sediul Serviciului Grupuri Infractiona