Andreea Constantinescu a reușit să pună pe picioare o companie care creează evenimente tematice de succes, plecând de la un job de simplu hostess. Petrecerile organizate se inspiră din artă, istorie, literatură. Primul party a fost #Dali și a fost un succes.
News Track a provocat-o pe Andreea la o discuţie liberă despre evenimente, prieteni, nonconformism şi… despre cum ar arăta o lume fără creativitate.
Esti Andreea sau #hashtag?
Numele meu este Andreea, parte componentă din echipa #hashtag. Alături de mine stau Andrei, un bun prieten, carismaticul Radu Nicolaescu al cărui rol este de a selecta muzica potrivită fiecărei ediții și Constanța Moșoi, responsabilă cu partea de grafică logo, imagini. Ea este cea care construiește identități vizuale ideilor noastre.


Cum ai intrat în lumea asta?
Din pură coincidență. Am fost la un interviu alături de sora mea mai mare, pentru o campanie de promovare a unui produs, din care și ea făcea parte, și cu toate că nu am reușit să spun prea multe, m-au recrutat.
Ți-a fost greu?
Nu mi-a fost greu…deloc. Am transformat fiecare job într-o experiență frumoasă, m-am focusat doar pe aspectele pozitive și mi-am transformat colegii de munca în prieteni. Iar când lucrezi cu familia și oameni frumoși, totul este ușor și fun.

Cine te-a susținut ?
Nu prea mi-am dorit susținere. Am fost mereu motivată să reușesc singură, pentru că , prin muncă, rezultatele ar trebui să te susțină.
Asta din punct de vedere profesional, în rest sunt dependentă de susținerea familiei mele.

Cum de te-ai gândit să organizezi evenimente?
Primul eveniment pe care l-am organizat a fost impreuna cu sora mea, Cătălina, cu 5 ani în urmă, ceva legat de ”beauty”. Ulterior, ne-am orientat către evenimente cu mai multă esență, pe care le organizăm anual.

Evenimentul de lansare, denumit ”Dali”, tocmai ce a avut loc. Ce a stat la baza acestui concept?
#Dali este prima ediție din seria de petreceri #hashtag, o petrecere la care chiar merită să ajungi. Trebuie sa-i vezi pe Radu Nicolaescu, pe Cotoraci sau pe BiggieP și, bineînțeles, să te bucuri de sunetul instrumentelor muzicale controlate atât de armonios de Valera Busmachiu ( trompeta, P.S. I love you ), Lorin Lepadatu ( saxofon ) si Marian Zahanagiu ( trombon ).
Conceptul s-a concretizat pe parcurs și a fost influențat de publicul nostru țintă și, evident, de noi ca echipă.
Fiecare ediție va fi dedicată unei importante personalități istorice sau culturale, cu trăsături definitorii comune esenței #hashtag.


Ce așteptări aveai de la acest eveniment ?
Sunt ferm convinsă că cei care au venit la eveniment au rezonat cu #Dali si s-au simțit foarte bine. Tot ei sunt cei care ar trebui să aibă așteptări de la noi.
În concluzie, am vrut doar să ma distrez pe 12, a fost o experientă pe care sper ca și publicul ar vrea să o repete.





