Conducerea Spitalului de Neurochirurgie „Prof. dr. Nicolae Oblu” din Iaşi a anunţat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că a primit acreditarea pentru organizarea de cursuri adresate studenţilor cât şi medicilor din Europa interesaţi de patologia spinală.
Managerul spitalului, dr. Lucian Eva, a declarat că unitatea medicală a primit din partea uneia dintre cele mai prestigioase organizaţii la nivel global, AOSpine, certificarea pentru organizarea, începând din luna mai, de cursuri pentru patologia spinală.
Acest fapt, susţine dr. Lucian Eva, reprezintă recunoaşterea la nivel global a activităţii şi profesionalismului echipei medicale de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
„Faptul că putem vorbi astăzi de o asemenea recunoaştere a unei organizaţii mondiale în domeniul sănătăţii, cum este AOSpine, ne onorează în primul rând, şi considerăm că tot ce s-a întâmplat în spital în ultimii ani a fost un efort pozitiv. Faptul că am ajuns până aici ne dă putere să credem că putem schimba în continuare lucrurile atât din punct de vedere al investiţiilor, dar şi în privinţa schimbărilor de mentalitate. Schimbarea de mentalitate constituie cea mai mare provocare pe care o poţi avea ca manager, şi nu este un lucru simplu, pentru că rigiditatea oamenilor vine din educaţia pe care au avut-o. E greu ca de la o anumită vârstă să te readaptezi şi la o anumită vârstă să accepţi lucrurile şi mentalităţile inovative de administrare, de a face medicină inovativă, de relaţionare interumană”, a declarat dr. Lucian Eva.
Conform reprezentanţilor Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, această unitate este singura din ţară care poate organiza astfel de cursuri. Cursuri de medicină spinală se mai organizează în ţări precum Ungaria, Cehia, Franţa şi Germania.
„Acreditarea Clinicii de Neurochirurgie din cadrul spitalului ca fiind centru de pregătire al AOSpine este un uriaş pas înainte atât pentru noi cât şi pentru comunitatea locală, dar şi cea naţională. Această recunoaştere se va materializa în faptul că în clinica noastră se vor putea fi şcolarizaţi sub forma unor programe educaţionale tineri din toată Europa şi din întreaga lume care vor să înveţe chirurgia spinală. AOSpine este o organizaţie internaţională cu peste 200.000 de membri, din care facem parte începând cu data de astăzi. Este o bucurie pentru recunoaşterea noastră dar şi a faptului că în clinica noastră se fac intervenţii la standarde înalte care se efectuează peste tot în Uniunea Europeană şi în lume”, a declarat directorul medical al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, prof. dr. Cezar Popescu, care este şi preşedintele Societăţii Române de Chirurgie Spinală.
La rândul său, medicul primar neurochirurg Bogdan Costăchescu a declarat jurnaliştilor că pentru această recunoaştere personalul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi se pregăteşte de 5 ani.
„Ne mândrim că vine lumea să înveţe de la noi. Gândindu-ne la reversul medaliei, chiar dacă suntem mai în vârstă şi noi putem învăţa de la cei tineri. De altfel, la aceste cursuri pot participa şi medici, indiferent de vârstă. Până la urmă, este o locomotivă la care trebuie să ataşăm cât mai multe vagoane”, a declarat dr. Bogdan Costăchescu.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a declarat că această recunoaştere certifică încă o dată faptul că în România „ora exactă în neurochirurgie se dă de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi„.
„Este cel mai modern spital de profil din România, unde se efectuează cele mai complicate intervenţii chirurgicale. Unele dintre ele se mai fac la Viena sau în alte mari centre ale lumii, cum ar fi, de exemplu, Turcia sau Paris. Acum este o recunoaştere mondială a profesionalismului acestor medici. Este premiul Nobel în neurochirurgie. Pentru noi este o recunoaştere mondială care ne obligă să înfiinţăm la Iaşi cât mai repede Centrul de Excelenţă în Neurochirurgie”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.
Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi are cea mai performantă aparatură din ţară şi cea mai modernă sală de operaţii în domeniul neurochirurgiei şi chirurgiei spinale din Sud Estul Europei, mai ales după ce unitatea medicală a achiziţionat la începutul anului robotul Mazor X, singurul din lume ca versiune. Cu ajutorul acestui robot, neurochirurgii din Iaşi pot opera patologiile traumatice, tumorale sau degenerative, precum şi pe copiii cu deformări ale coloanei, precum scoliozele. Intervenţia este minim invazivă, durează puţin peste un minut şi previne erorile umane cu o acurateţe de 100%.
Tot pentru intervenţiile chirurgicale, Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi dispune unele din cele mai avansate sisteme de imagistică intraoperatorie la nivel mondial: O-Arm2, cu ajutorul căruia pot fi operaţi pacienţii cu traumatisme, infecţii ale vertebrelor şi discurilor sau tumori ale coloanei. De asemenea, spitalul dispune de un sistem de monitorizare neurofuncţională intraoperatorie NIM-Eclipse, precum şi o masă de operaţie radio-transparentă din fibră de carbon.
Aparatura de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi a fost achiziţionată cu fonduri alocate de Consiliul Judeţean Iaşi.
Sursa: Agerpress