Un pescar de 19 ani a prins o „creatură ciudată, asemănătoare cu dinozaurii” în largul coastei norvegiene, de la o adâncime de circa 793 de metri defundul mării.
Oscar Lundahl, în vârstă de 19 ani, încerca să prindă, după cum credea, un halibut albastru, atunci când a găsit un peștele neobișnuit la capătul „undiței” sale în largul coastei Andoya din Norvegia. Creatura
„ciudată” și „asemănătoare cu dinozaurii” avea ochii mari si bulbucați, complet disporoporționali cu restul corpului său minuscul.
A simțit că „ceva mare a mușcat” și i-a luat 30 de minute să-l fugărească până la prins.
„Nu am mai văzut niciodată așa ceva. Părea ciudat, precum un dinozaur. Nu știam ce este, dar a știut colegul meu ”, a spus Lundahl pentru The Sun, relatează Daily Mail Online.
Ghidul de pescuit Nordic Sea Angling susține că creatura cu aspect ciudat este un pește șobolan, o rudă a rechinului care datează de 300 de milioane de ani.
Numele lui latin Chimaeras Monstrosa Linnaeus derivă din numele monstrului mitic grecesc cu capul unui leu și coada unui dragon.
Peștele este foarte rar prins de pescari, acesta trăind în ape foarte adânci. Ochii mari și reliefați sunt o adaptare a văzului la adâncimile mari ale oceanului.