În fiecare an, la 21 mai, creștinii ortodocși serbează ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena. În calendarul popular, aceasta sărbătoare este cunoscuta ca și Contantin Graur sau Constantinul Puilor. Bătrânii spun ca în aceasta zi păsările de pădure își învață puii sa zboare
Aproximativ 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica astăzi, cele mai multe fiind femei cu numele Elena, Ileana, Lenuţa, Constanţa, Constantina, Leana şi Nuţi.
Majoritatea bărbaţilor se numesc Constantin, în timp ce alţii poartă numele Costel, Costică, Costin, Costinel, Costi şi Costeluş.
Tradiții și obiceiuri
Viticultorii nu lucrează în vie de ziua Sfinților Constantin și Elena, pentru ca altfel graurii le vor manca recolta.
Conform traditiei, in aceasta zi nu se lucreaza pamantul. Altfel, pasarile vor provoca multe pagube. In unele zone din tara aceasta este ultima zi in care se mai poate semana porumb, ovaz si mei, spunandu-se din batrani ca tot ce se seamana dupa aceasta zi se va usca.
Tot in aceasta zi ciobanii hotarasc cine le va fi baci, dar si locul in care va fi amplasata stana si cine o sa o pazeasca. Taranii aprind un foc mare in aceasta zi pentru a fi feriti de forte malefice, iar prin fumul sau trebuie sa treaca si oile pentru a fi protejate.
Femeile isi stropesc gospodariile cu aghiasma si aprind tamaie pentru a alunga duhurile rele si necurate.
Pentru voia buna in familie, trebuie sa punem in casa cel putin trei fire de bujori imbobociti.
De asemenea, pentru sanatate, cineva din familie ar fi bine sa duca la biserica trei bujori, flori de lamaita, paine si dulciuri, preparate in casa.
De ce sărbătorim Sfinții Constantin și Elena, pe 21 iunie
Sfinţii Mari Împăraţi şi Întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 21 mai, sunt primii împăraţi creştini.
Prin aceşti Sfinţi Împăraţi a adus Dumnezeu libertate religioasă în lume, a slăbit păgânismul şi idolatria şi a întărit Biserica şi credinţa creştină pe pământ, spune arhimandritul Ilie Cleopa (vol. Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an, 1996).
Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-337) s-a născut în cetatea Naissus (astăzi, Niş, în Serbia), din provincia romană Moesia Superior. Tatăl său, Constanţiu Chlor, care la acea vreme era general, a ajuns mai târziu la conducerea imperiului cu titlul de „caesar”.
Despre tatăl Sfântului Constantin cel Mare se spune că, deşi era închinător la idoli, respectând legile statului, era mâhnit pentru creştinii care erau hăituiţi şi omorâţi în părţile imperiului care nu erau sub stăpânirea lui (Vieţile Sfinţilor).
La curtea lui Constanţiu erau mulţi creştini aflaţi în tot felul de demnităţi. Într-o zi, împăratul a chemat toată curtea sa şi a zis: „Dacă îmi este cineva credincios şi voieşte să fie în palatul meu, să se închine zeilor mei şi împreună cu mine să le aducă jertfe şi atunci îmi va fi prieten adevărat, slujindu-ne în boieria sa şi învrednicindu-se de la noi de mai mare cinste. Iar dacă cineva nu va voi să se închine zeilor mei, să se ducă din curtea mea unde va voi, deoarece nu pot să fiu împreună cu cei ce nu sunt de o credinţă cu mine”.
Auzind spusele împăratului, deodată, cei ce stăteau de faţă, s-au împărţit în două părţi: dintre creştini unii s-au dat la o parte, lăsându-şi astfel dregătoriile şi rangurile mari pe care le deţineau, şi au început a ieşi din palat. Iar alţii s-au plecat la cuvintele împăratului şi s-au închinat idolilor.
Împăratul, oprindu-i pe cei dintâi dintre creştini, a spus: „De vreme ce vă văd, că slujiţi cu credinţă Dumnezeului vostru, voiesc ca voi să fiţi sfetnicii, slujitorii şi prietenii mei; pentru că nădăjduiesc că în ce fel sunteţi credincioşi Dumnezeului vostru, tot în acel fel veţi fi credincioşi şi către mine”. Iar către ceilalţi a zis: „Pe voi nu mai voiesc să vă am în curtea mea; căci, dacă nu aţi păstrat credinţa Dumnezeului vostru, apoi cum veţi fi credincioşi mie?”.
Forma de conducere a Imperiului Roman era atunci tetrarhia, doi „auguşti” şi doi „caesari”, aceştia ajungând în cele din urmă să-şi dispute puterea. Astfel, Constantin cel Mare, proclamat de armată împărat, a intrat în conflict cu fiul fostului împărat Maximian, Maxenţiu.
Lupta dintre Constantin şi cezarul care stăpânea Roma, împreună cu ţinuturile de Răsărit ale imperiului, Maxenţiu (317-313), a fost câştigată de Constantin la Turin şi Verona, urmând ca acesta să vină asupra Romei. Bătălia decisivă cu Maxenţiu a fost dată la Podul Milvius, lângă Tibru, în octombrie 312.
În ziua premergătoare luptei, rugându-se „Dumnezeului tatălui său”, Constantin a văzut pe cer un semn deosebit, o cruce făcută din lumină, şi deasupra o inscripţie: „Întru aceasta vei învinge”, relatează scriitorul bisericesc Eusebiu de Cezareea, contemporan al Sfântului Constantin, care menţionează că acest lucru l-a aflat de la însuşi împăratul Constantin şi că acesta i-a garantat autenticitatea sub jurământ (Viaţa lui Constantin cel Mare, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1991).
A doua zi, împăratul a pus crucea pe toate steagurile armatei sale. Bătălia a fost câştigată de Constantin, care a intrat biruitor în Roma, iar Maxenţiu s-a înecat în apele Tibrului.
Un an mai târziu (313), Constantin a emis Edictul de la Mediolanum (Milan), prima recunoaştere oficială a creştinismului, prin care se punea capăt persecuţiilor împotriva creştinilor şi se garanta libertatea credinţei şi a cultului.
Actul a fost emis cu acordul împăratului ce stăpânea peste partea de răsărit a imperiului, Liciniu (308-321). În urma conflictului izbucnit între cei doi, Liciniu a încălcat însă acest acord şi a dezlănţuit din nou persecuţiile. Constantin l-a învins în bătălia de la Crysopolis (18 septembrie 324) şi l-a condamnat la moarte.
Din anul 324, Constantin a rămas singur la conducerea Imperiului Roman, poziţie pe care şi-a menţinut-o până la sfârşitul vieţii (337).
În această perioadă, Biserica a cunoscut o mare înflorire pe tot întinsul imperiului. Împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, având o contribuţie majoră la această lucrare de înnoire prin care s-au deschis şi s-au zidit în Imperiul roman mii de biserici, a fost descoperită, la Ierusalim, Sfânta Cruce şi s-au zidit numeroase lăcaşuri de închinare la Locurile Sfinte.
Reformele dispuse de împăratul Constantin cel Mare au inclus şi ridicarea unei noi capitale, pe Bosfor, pe locul vechii cetăţi Byzantion.
Între clădirile care au fost construite în acest oraş fabulos, Constantinopol după numele împăratului, s-a aflat şi Biserica „Sfinţii Apostoli”, ridicată pe cel mai înalt deal al nou-înfiinţatului oraş, potrivit www.crestinortodox.ro. Biserica avea planul în formă de cruce grecească (cu cele patru braţe egale) şi era încununată cu o turlă cu ferestre şi patru fără ferestre, cele patru fiind aşezate pe braţele crucii.
În această biserică, care astăzi nu mai există, a fost înmormântat Constantin cel Mare. Împăratul a murit în Nicomidia, în anul 337, cu puţin înainte de terminarea construirii bisericii. În momentul în care lucrările de zidire s-au încheiat, trupul lui Constantin cel Mare a fost mutat în această biserică-necropolă de către fiul şi succesorul său, Constantiu.
Pentru marea contribuţie la răspândirea şi înflorirea creştinismului, Constantin şi mama sa, Elena, au fost trecuţi de Biserica Ortodoxă în rândul sfinţilor şi sunt socotiţi „întocmai cu Apostolii”.
Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena sunt apostolii creştinismului din secolul IV, spune arhimandritul Ilie Cleopa. Prin ei a dobândit libertate Biserica întemeiată de Hristos, propovăduită de Sfinţii Apostoli şi apărată cu jertfă, cu suferinţă şi cu sânge de mulţimea martirilor.
