La 6 ani după plecarea din SUA, actualul premier Florin Cîţu a fost chemat în judecată în instanţa din Iowa pentru o datorie neplătită de peste 6.600 de dolari de pe un card de credit.
Mediafax a publicat, duminică, un dosar din statul Iowa împotriva lui Florin Cîțu, deschis în anul 2008, la 6 ani după plecarea acestuia din SUA, pentru neplata unei datorii de aproape 7.000 de dolari la Maryland National Bank. După 7 luni de la chemarea în judecată, recuperatorii renunță la proces.
Este vorba despre un proces civil intentat împotriva lui Florin Cîțu de către firma de recuperare Clarke Jordan Financial LC, pentru suma de 9.755 de dolari, pentru neplata unei datorii de 6.698 de dolari la Maryland National Bank.
Firma de recuperare l-a căutat pe Cîțu și a angajat chiar și un investigator profesionist ca să îl localizeze. După 7 luni de la chemarea în judecată, instanța respinge temporar cazul, iar firma de recuperare nu mai redeschide procesul.
În conferința de presă de sâmbătă, premierul Florin Cîțu a fost întrebat de jurnaliști despre un dosar din anul 2008, din Iowa. Jurnaliștii l-au întrebat dacă speța are legătură cu un eventual împrumut, însă prim-ministrul a declarat că nu știe despre ce e vorba, mai ales că în 2008 era deja în România.