Slujbe de Înviere, fără credincioși în biserci. Belstemul COVID-19! Credincioșii au primit Lumina și Paștile (pâinea sfântă) acasă, de la preoții din parohiile de care aparțin și voluntarii care s-au oferit să îi ajute.
Rugăciunea de la sfârșitul slujbei de Înviere a fost închinată de Patriarhul Daniel medicilor care tratează bolnavii de COVID-19. Acesta s-a rugat, de asemenea, și pentru însănătoșirea pacienților infectați cu coronavirus, dar și în memoria victimelor acestei pandemii.
Și predica patriarhului a făcut referire tot la criza coronavirusului și la dificultățile traversării acesteia: „Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să lumineze viaţa noastră, să aibă o milă şi o iubire deosebită pentru toţi cei care se află în spitale sau la casele lor suferinzi sau singuri, sau trişti, sau în carantină, sau în izolare, să le aducă lumina iubirii Sale în sufletele lor spre slava Sfintei Treimi şi spre bucuria noastră, a tuturor”, a transmis, printre altele, Patriarhul Daniel.
El s-a rugat pentru ”sănătate celor bolnavi, răbdare şi pricepere tuturor medicilor şi întregului personal medical, să dăruiască consolare celor îndoliaţi şi odihnă sufletelor celor decedaţi”, dar şi pentru binecuvântarea tuturor ierarhilor, preoţilor şi diaconilor, precum şi a „tuturor voluntarilor din parohii, care în ultimele săptămâni au ajutat spiritual şi material multe spitale, dar şi multe persoane aflate în dificultate, oameni vârstnici, săraci sau singuri”.
Lumina Învierii a fost preluată de la Ierusalim și a ajuns la București la ora 18:15. Lumina a fost adusă de preotul Teofil Anăstăsoaie, delegatul Patriarhiei Române la Așezământul de la Ierihon, cu un avion care a aterizat pe Aeroportul Otopeni sâmbătă seară.