Pelicula „Bohemian Rhapsody” a depăşit pragul de încasări de 900 de milioane de dolari la nivel mondial. Potrivit Variety, filmul nu numai ca este un biografic muzical cu cele mai mari vânzări de bilete din istorie, ci şi al patrulea cel mai de succes lungmetraj al companiei de producţie Fox.
Anul trecut în decembrie, „Bohemian Rhapsody”, de Bryan Singer şi Dexter Fletcher, devenea filmul biografic muzical cu cele mai mari încasări din istorie, după ce a depăşit pragul de 600 de milioane de dolari, la mai puţin de două luni de la lansare.
Producţia, care urmăreşte lansarea trupei britanice Queen, a fost lansată pe 18 octombrie 2018, având parte de cronici amestecate.
Pe 12 decembrie, biletele vândute în cinematografele din America de Nord au ajuns la o valoare totală de 175,7 milioane de dolari, depăşind succesul avut de biografia trupei N.W.A. „Straight Outta Compton”, care adunase 161 de milioane de dolari la scurt timp după lansarea în 2015.
Aceeaşi peliculă fusese până atunci şi biografia muzicală cu cele mai mari încasări pe plan mondial.
Cele 608,7 milioane de dolari adunate în decembrie, la nivel mondial, de „Bohemian Rhapsody” au triplat recordul peliculei lansate acum patru ani.
Compania Fox a avut un buget de producţie de 50 de milioane de dolari pentru acest film, care a primit numeroase premii, printre care patru Oscaruri, inclusiv cel acordat actorului Rami Malek pentru rolul lui Freddie Mercury, legendarul solist al trupei Queen.
În prezent, în America de Nord, „Bohemian Rhapsody” este al patrulea cel mai de succes film al companiei Fox – devenită de luna trecută parte a grupului Disney -, după „Avatar” (760,5 milioane de dolari), „Titanic” (659,3 milioane de dolari), respectiv „Star Wars: Episode I – The Phantom Menace” (474,5 milioane de dolari).