Raed Arafat a răspuns, după ce familia Aurei Ion, tânăra de 23 de ani decedată în accidentul aviatic produs în 2014 în Munţii Apuseni, a depus o plângere împotriva sa. Acesta își dovedește nevinovăția prin faptul că nu se afla în țară la momentul respectiv şi nici nu avea responsabilităţi în misiunea de căutare, iar în acest moment se încearcă identificarea unui vinovat cu orice preţ şi pentru orice deces.
„În primul rând, eu nu eram în ţară când a avut loc tragedia de la Apuseni! Eram în deplasare oficială la Budapesta, fiind anunţat telefonic de profesorul Irinel Popescu cum că avionul care transporta echipa a căzut. În urmă confirmării acestui fapt de către însuşi dr. Zamfir prin telefon, am alertat telefonic şeful IGSU, Ministrul Apărării şi şeful aviaţiei Ministerului Afacerilor Interne şi l-am solicitat dr-lui Zamfir să anunţe situaţia prin 112. Asta era implicarea mea în tragedia de la Apuseni, ulterior situaţia fiind preluată în ţară de cei care aveau competenţă să o rezolve”, a scris Raed Arafat pe Facebook.
Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat că și-a îndeplinit datoria și a răspuns acuzaţiilor potrivit cărora el ar fi fost cel care a dispus ca elicopterul SMURD să caute avionul.
„Chiar dacă aş fi fost în ţară, responsabilităţile mele se rezumau la activitatea de acordare a primului ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă şi în nici un caz la misiunea de căutare salvare. Eu la momentul tragediei de la Apuseni eram secretar de stat la Ministerul Sănătăţii şi nu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă care a luat fiinţă abia în 28 ianuarie 2014, după accidentul de la Apuseni (…)
Trebuie să clarific faptul că elicopterul SMURD a fost direcţionat imediat să execute misunea de căutare salvare, decolând de la Târgu Mureş unde existau condiţii de zbor, piloţii renunţând la misiune când s-au apropriat de zona accidentului şi au văzut că vizibilitatea este redusă existând şi condiţii de givraj, astfel ei au transmis şi piloţilor de la Min. apărării Naţionale datele despre condiţiile că să nu mai decoleze după ce primiseră ordinul de la Ministerul Apărării.Pentru avocata care nu ştie, sau se face că nu ştie, elicoptere care să caute pe ceaţă în zonele montane, pe vizibilitate zero, nu există încă nici în România şi nici în altă parte. Când condiţiile meteo nu permit executarea unei misiuni de căutare salvare pe calea aerului, misiunea de căutare salvare se rezumă la forţele terestre, pur şi simplu, că să nu avem şi alte victime din rândul salvatorilor. Faptul că elicopterul a decolat, având condiţii de zbor, este decizia comandantului şi nu a mea”, a adăugat Arafat.
Raed Arafat a conchis prins a spune că înţelege durerea familiei Aurei Ion, însă sunt multe argumente care sprijină ideea potrivit căreia studenta a murit la scurt timp după prăbuşirea avionului, nu după mai multe ore.
”De la tragedia din Apuseni încoace, se încearcă să fie găsiţi vinovaţi cu orice preţ pentru fiecare deces, pentru orice accident şi pentru oricare situaţie atacând în mod deosebit pe cei care încearcă să salveze vieţile în cele mai dificile condiţii. Avocaţii îndeamnă rudele pentru că aşa pot să facă bani pe seama lor, fără să generalizăm acest mod de comportament la toţi avocaţii, ei dau speranţa că dreptatea va fi făcută şi că trebuie luptat în justiţie când şi ei ştiu că trag de o aţă subţire şi creează cazuri şi iluzii care nu au fundament nici în realitate şi nici în logică” , a declarat Arafat.
Familia Aurei Ion, tânăra de 23 de ani decedată în accidentul aviatic produs în 2014 în Munţii Apuseni, a formulat o plângere penală la PICCJ împotriva lui Raed Arafat, secretar de stat în MAI şi şef al DSU, Mircea Duşa, fost ministru MApN şi Dorel Grădinaru, fost inspector general al IGAV.

(23 de ani) decedată în accidentul aviatic produs în 2014 în Munţii Apuseni
Raed Arafat este acuzat că ar solicitat intervenţia cu un avion SMURD, deşi ştia, susţine avocatul familiei Aurei Ion, că acesta nu are dotările necesare pentru a interveni pe timp de noapte şi în condiţii de ceaţă.
Dosarul ce are în vedere intervenţia autorităţilor pentru localizarea şi salvarea victimelor se află la Înalta Curte de Casaţie, care va hotărî, miercuri, 15 mai, dacă va dispune sau nu clasarea acestuia.
Pe 20 ianuarie 2014, un avion de dimensiuni mici care avea la bord un echipaj medical s-a prăbuşit într-o zonă împădurită din Munţii Apuseni, la peste 1.400 de metri, între judeţele Alba şi Cluj. Echipa medicală se îndrepta din Bucureşti către Oradea, unde urma să preleveze ficatul unui donator.
Adrian Iovan, pilotul avionului, a murit la scurtă vreme după impact, iar tânăra studentă la Medicină, Aurelia Ion, a murit înainte ca un echipaj de medici să ajungă la aeronavă. În urma accidentului aviatic, au supravieţuit copilotul şi celelalte 4 cadre medicale care se aflau la bordul avionului.