Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că e ”pregătit să îşi asume candidatura” la Președinție. Această decizie va fi luată după ce o să vadă datele din sondaje. El a afirmat că a discutat în cadrul coaliţiei şi anunţul despre o eventuală candidatură îl va face după europarlamentare, potrivit Agerpres.
„Candidatura la Preşedinţie se va anunţa oficial, dar nu vorbesc neapărat în nume propriu. Am discutat acest subiect în cadrul coaliţiei, eu sunt pregătit să îmi asum această candidatură, în condiţiile în care vom vedea care este cel mai bine plasat candidat în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. Vom face acest lucru, cel mai probabil, după alegerile pentru Parlamentul European”, a spus Tăriceanu, la DC News.
Călin Popescu Tăriceanu afirma, la începutul acestui an că se ”gândeşte serios” să candideze la alegerile prezidenţiale din acest an. Încă nu s-a decis dacă va candida din partea alianţei PSD-ALDE sau dacă va candida din partea formaţiunii pe care o conduce.