Liderii PSD, PNL, UDMR și ai minorităților naționale au discutat luni realizarea unui program comun de guvernare, în timp ce reprezentanții USR au lipsit de la întâlnire. USR a boicotat discuțiile „coaliției” pentru viitorul guvern invocând lipsa unui plan de scoatere a României din „profunda criză a bugetului de stat”. Într-un comunicat trimis după întâlnire liderii celor trei partide participante la discuții au menționat că pot forma un Guvern și fără ca USR să facă parte din acesta.
„Liderii alianței pro-europene s-au întâlnit în această seară și au continuat discuțiile pe tema realizării unui program comun de guvernare bazat pe principiile enunțate în acordul semnat de formațiunile componente. Considerăm că realizarea programului de guvernare este prioritatea fundamentală a acestei alianțe, de aceea, astăzi s-a discutat despre un set de reforme majore care urmează să fie finalizate și comunicate public în zilele următoare până la convocarea noului Parlament”, transmite PNL într-un comunicat de presă.
Reprezentanții alianței au luat act de faptul că, pentru a doua oară, reprezentanții USR decid să nu se prezinte la o reuniune stabilită dinainte a coaliției pro-europene, deși toți participanții – PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul minorităților naționale – conveniseră deja că nu discută deocamdată despre distribuirea funcțiilor politice, se arată în comunicat.
S-a acceptat și varianta candidatului unic
„PSD, PNL, UDMR și Grupul minorităților naționale au voturile necesare pentru a forma un Guvern și o majoritate parlamentară chiar și în eventualitatea în care USR va decide să nu mai facă parte din această coaliție. Considerăm însă că realizarea unei majorități pro-europene cât mai largi ar fi în interesul național”, se menționează în comunicatul PNL.
De asemenea, formațiunile prezente la întâlnire au reconfirmat decizia de a avea candidat unic al alianței pro-europene pentru alegerile prezidențiale, potrivit documentului transamis presei.
Reprezentanții celor patru partide care negociază formarea unei coaliții de guvernare (PSD, PNL, USR și UDMR) au avut programată o întrevedere la Palatul Victoria, de la ora 18:00.
USR a transmis, printr-un comunicat de presă că „a luat decizia, în Biroul Național, de a nu discuta împărțirea funcțiilor într-un nou guvern fără să existe un plan agreat care să scoată România din profunda criză a bugetului de stat. USR consideră că importante sunt reformele care trebuie făcute de noul guvern, precum și un buget corect care să le susțină, nu împărțirea de funcții și portofolii. Este absurd să discutăm nume de miniștri înainte să avem un program serios de guvernare. Nu punem carul înaintea boilor.”
Criticile USR reprezintă primele tensiuni de când PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile naționale au început negocierile pentru formarea viitorului guvern.
În urmă cu cinci zile, PSD, USR, PNL, UDMR și grupul minorităților au convenit să participe împreună la constituirea unui guvern și a unei majorități parlamentare pro-europene.
„Astăzi, formațiunile pro-europene PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale anunță angajamentul ferm pentru formarea unei majorități pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european și susținerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidențiale”, se spune în comunicatul partidelor care au participat la discuțiile de la Palatul Victoria.