Grădina Ghetsimani va fi recreată în faţa Ateneului Român, care va găzdui sâmbătă şi duminică cele două Concerte extraordinare de Paşte ale Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijor Anna Ungureanu.
Parcul Ateneului Român va fi transformat, pentru prima oară, într-o veritabila Grădină Ghetsimani, iconicul spaţiu cu măslini unde Iisus s-a retras să se roage împreună cu ucenicii Săi, după Cina cea de Taină. Pentru recrearea Grădinii Ghetsimani în Parcul Ateneului Român vor fi aduşi 15 măslini, printre aceştia aflându-se un arbore cu o vârstă de peste 700 de ani, care cântăreşte aproape 2 tone.
Totodată, aici publicul va putea admira expoziţia de fotografie „Via Dolorosa”, semnată de Gabriel Crişan.
Pe scena special amenajată în faţa Ateneului, în aceste zile, coruri de copii din Programul Naţional Cantus Mundi vor susţine recitaluri live de muzică dedicată Sărbătorilor Pascale, accesul la evenimente fiind gratuit.
De la ora 20,00, tot în Parcul Ateneului Român, va avea loc lansarea producţiei video „Florilegiul bizantin”, în interpretarea Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi a 100 de copii din corurile Programului Naţional Cantus Mundi.
Potrivit organizatorilor, în foaierul Ateneului va fi recreată o altă imagine emblematică – Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim.
„Construcţia scenografică va amplifica emoţia repertoriului ales, ca de fiecare dată, de dirijorul principal al Corului Madrigal, Anna Ungureanu”, se mai arată în comunicatul Ateneului Român.