TEHERAN – Pe măsură ce protestele din Iran ajung la a zecea lună, există un consens larg – chiar și în rândul celor din interiorul regimului – că Republica Islamică este instabilă la suprafață și că o revoluție ar putea fi la orizont. Transformarea monarhiilor arabe la îndemnul tinerilor lor lideri modernizatori – cum ar fi prințul moștenitor saudit Mohamed bin Salman – a revoluționat țările lor, nu în ultimul rând în domeniul liberalizării culturale și societale. Dar poate fiul unui ayatollah să facă același lucru? Răspunsul scurt este nu, susține într-o analiză Atlantic Council Saeid Golkar, profesor universitar de Științe Politice.
În timpul vârfului protestelor anti-regim, Mohsen Ranai, un economist afiliat regimului și apropiat de așa-numitele elite reformiste, a scris: „[În absența unei] revoluții de sus… o revoluție de jos va apărea în mod natural.” Cu alte cuvinte, în timp ce oportunitatea „reformei” a fost pierdută, posibilitatea unei „revoluții de sus” – din partea elitelor – încă există – atâta timp cât nu există o revoluție de jos condusă de popor. O astfel de „revoluție”, susțin ei, ar păstra regimul și ar limita vărsarea de sânge.
Dar ce înseamnă „revoluție de sus” în Republica Islamică? Timp de peste treizeci de ani, liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a deținut puterea absolută în cadrul establishmentului clerical. În timpul domniei sale, Republica Islamică a devenit mai ideologică, totalitară și represivă.
Această cohortă de elite, care sunt încă atașate regimului clerical, consideră că Khamenei este cel mai mare impediment pentru o „revoluție de sus” și, prin urmare, mizează pe succesorul său tot mai probabil: fiul său, Mojtaba.
Toți experții, din interiorul și din afara Iranului, indică exclusiv doi clerici islamiști de linie dură pentru a-i succeda lui Khamenei: președintele în exercițiu Ebrahim Raisi și Mojtaba Khamenei.
În timp ce Raisi – cunoscut sub numele de „Măcelarul din Teheran” pentru rolul său în execuția în masă a prizonierilor politici în 1988 – are un palmares dovedit care subliniază că este orice, dar nu este deloc un reformator radical, nu în ultimul rând prin rolul său actual în reprimarea brutală a protestelor Mahsa Amini, care au început în septembrie 2022, se știe mai puțin despre fiul lui Khamenei, care operează în umbră.
Tocmai din acest motiv, această cohortă de elite ale regimului speră că Mojtaba Khamenei poate apărea ca următorul modernizator radical din Orientul Mijlociu, imitându-i pe cei de pe cealaltă parte a Golfului Persic și transformând Republica Islamică de sus – o viziune care ar putea găsi o oarecare rezonanță în afara Iranului, conform conversațiilor pe care le-am avut cu factorii de decizie politică și colegii analiști.
Transformarea monarhiilor arabe la îndemnul tinerilor lor lideri modernizatori – cum ar fi prințul moștenitor saudit Mohamed bin Salman – a revoluționat țările lor, nu în ultimul rând în domeniul liberalizării culturale și societale. Chiar și cei mai înverșunați critici ai monarhiilor arabe ar recunoaște că schimbările observate în ultimii ani au fost asemănătoare cu o „revoluție de sus”.
Dar poate fiul unui ayatollah să facă același lucru? Răspunsul scurt este nu. Trei indicatori majori prevăd de ce Mojtaba va fi orice altceva decât un modernizator radical pentru Iran.
Primul se referă la trecutul și experiențele personale ale lui Mojtaba – factori care îi vor fi modelat opiniile și valorile. Pentru a fi un lider transformator și modernizator, un astfel de individ trebuie fie să aibă o educație modernă, fie, cel puțin, să fie bine călătorit și/sau conectat la lumea exterioară. La urma urmei, cineva trebuie să experimenteze roadele liberalizării culturale și societale – și lumea modernă – pentru a le aprecia valoarea.
Mojtaba Khamenei nu a făcut așa ceva. Fiul liderului suprem nu numai că a avut o educație extrem de izolată și insulară, dar încă nu a ieșit din Iran.
La șaptesprezece ani, Mojtaba s-a alăturat Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) și a luptat în sângerosul război Iran-Irak, care a durat opt ani, ca parte a Diviziei 27 Mohammad Rasulullah – o unitate notorie pentru ideologie. Acest contingent a fost fondat de Ahmad Motevaselian din IRGC, un individ profund antisemit și unul dintre fondatorii Hezbollahului libanez. Sub comanda lui Mohammad Kowsari, Mojtaba a luptat ca parte a Batalionului Habib, care era format din cei mai radicali islamiști de dreapta, dintre care majoritatea aveau să formeze mai târziu nucleul organelor de securitate și de informații ale regimului.
La aproape un deceniu după conflict, în 1999, Mojtaba și-a început studiile clericale tradiționale la Seminarul șiitic Qom, profund conservator. Studiile sale de acolo vor fi supravegheate de cei mai apropiați și mai extremiști clerici ai tatălui său, precum ayatollahul Mohammad Taqi Mesbah-Yazdi. Câțiva ani mai târziu, în 2002, Mesbah-Yazdi a emis o fatwa prin care cerea uciderea tinerilor iranieni care promovau „imoralitatea occidentală” și care se angajau în relații extraconjugale, ceea ce a dus la o serie de crime comise de arma paramilitară a IRGC, Basij, în provincia Kerman.
După ce și-a terminat studiile la Qom, Mojtaba s-a întors la Teheran pentru a-și asuma un rol în cadrul Biroului Liderului Suprem – cel mai puternic și securizat centru de putere din Republica Islamică – sub supravegherea directă și atentă a tatălui său. El a optat chiar să urmeze cursurile dars-e kharej (cursuri de specializare în jurisprudență șiită) ale tatălui său în cadrul Biroului Liderului Suprem pentru a deveni mujtahid și a obține statutul de cleric ayatollah. În timp, Khamenei, cel mai în vârstă, avea să-și formeze fiul pentru a-și conduce biroul – rol pe care îl menține cu o mână de fier.
Primul gust al lui Mojtaba în politică avea să vină în 2005, când a condus manipularea electorală a alegerilor prezidențiale din 2005 în favoarea lui Mahmoud Ahmadinejad, membru al liniei dure Basij, în ciuda plângerilor din partea altor candidați. De atunci, cu sprijinul deplin al tatălui său, Mojtaba a devenit omul din spatele cortinei care controlează Biroul Liderului Suprem, fiind puternic implicat în procesul decizional din întreaga Republică Islamică.
Un alt indicator care trebuie luat în considerare se referă la cercul de apropiați al lui Mojtaba. După cum spune vechea zicală: „Poți judeca un om după compania pe care o are” – acest lucru nu ar putea fi mai clar în cazul lui Mojtaba. Cercul interior al fiului liderului suprem include cei mai extremiști clerici din punct de vedere ideologic din următoarea generație de elite ale regimului, cum ar fi Mehdi Taeb, fratele fostului șef al Serviciului de informații al IRGC, care conduce Cartierul General Ammar, de linie dură; Alireza Panahian, un cleric extremist afiliat IRGC, care are un rol principal în programul de îndoctrinare al IRGC; și Mohammad Qomi, șeful Organizației de Propagandă Islamică.
Acești clerici extremiști și adepții lor militanți s-au aflat în fruntea represiunii brutale și violente împotriva liberalizării culturale și sociale a populației iraniene de la bază. Ei sunt, de asemenea, principalii susținători ai doctrinei militariste a mahdismului, cea mai radicală doctrină islamistă. Cei care subscriu la această ideologie apocaliptică cred că eradicarea Israelului va facilita întoarcerea celui de-al doisprezecelea imam șiiților, Mohammad al-Mahdi, despre care musulmanii șiiți cred că a intrat în ocultare în anul 874 d.Hr. În cazul în care Mojtaba va prelua mantia după moartea tatălui său, această așa-numită gașcă „ideologic pură” va fi recompensată cu poziții de elită la vârful puterii și va avea urechea noului lider suprem.
În cele din urmă, ce viziune poate fi reconstituită de la fiul ayatolahului? Mojtaba a fost un om de puține cuvinte și a preferat să opereze în umbră. Cu toate acestea, acțiunile tind să vorbească mai tare decât cuvintele.
Un raport al serviciilor de informații al IRGC, care a făcut obiectul unor scurgeri de informații, arată că Mojtaba Khamenei a avut un rol crucial în comandarea represiunii violente a civililor iranieni în timpul recentelor proteste împotriva regimului. Acest raport al IRGC susține că, în timp ce Mojtaba a transmis „aprecierea” sa față de forțele de securitate ale regimului pentru neutralizarea protestelor la nivel național, el a criticat, de asemenea, Basij pentru că a ignorat apelurile sale constante de a fi mai bine echipați pentru a-i reprima pe cei din stradă.
Acest raport este în concordanță cu rolul direct de comandant al lui Mojtaba în confruntarea cu protestele antiregim din trecut din Iran.
În timpul protestelor postele postelectorale din 2009, cunoscute sub numele de Mișcarea Verde, persoane din interiorul regimului au indicat că Mojtaba a preluat controlul complet asupra coordonării represiunii Basij a IRGC asupra protestatarilor care cereau o mai mare liberalizare. Pe baza relatărilor din partea așa-numitei „facțiuni reformiste” în timpul represiunii din 2009, reuniunile privind securitatea națională au fost mutate în Biroul Liderului Suprem pentru a fi supravegheate personal de Mojtaba. Tocmai rolul direct al lui Mojtaba în reprimarea violentă a protestatarilor a dus la apariția unor sloganuri populare la adresa sa, cum ar fi: „Mojtaba, sperăm să mori, ca să nu vezi niciodată conducerea supremă”.
Dincolo de acest lucru, se știe că, la fel ca și tatăl său, Mojtaba aparține facțiunii islamiste șiite radicale care subscrie la tutela clericală absolută și la cele două principii de bază ale acesteia: islamizarea internă și exportul Revoluției islamice.
Deși acest lucru ar putea dezamăgi cohorta de elite precum Ranai, care mizează pe o „revoluție de sus”, ideea că Mojtaba va apărea ca următorul modernizator radical din regiune nu este decât o iluzie. De fapt, din ceea ce se știe până acum, fiul ayatolahului va continua calea tatălui său, dar poate cu o energie și mai tinerească, având în vedere vârsta sa de 54 de ani.
Având în vedere acest lucru, ultimele zece luni au demonstrat că această revoluție de jos este în curs de desfășurare. În loc să parieze pe Mojtaba – un pariu sortit eșecului -, atenția internațională ar trebui să se concentreze pe sprijinirea poporului iranian – adevărații factori de schimbare în această dinamică.
