Preşedintele comisiei speciale pentru legile justiţiei, Florin Iordache a lansat un atac, marţi, la adresa ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, aflat în sală, căruia i-a reproşat că nu a pus în aplicare articolele constituţionale din Codul Penal şi de Procedură Penală. Deputatul PSD Florin Iordache i-a spus ministrului Justiției, la începutul ședinței comisiei speciale dedicate modificării Codului penal, că a venit neinvitat.
Iordache a mai declarat că cele două Coduri vor fi modificate urgent în Parlament, adoptându-se doar acele dispoziții declarate constituționale de CCR, și vor fi trimise președintelui care astfel, în opinia sa, nu le mai poate ataca la Curte.
”Suntem aici pentru că, dintr-o regretabilă eroare a guvernării PSD – ALDE, Guvernul nu a reuşit să implementeze deciziile constituţionale, potrivit ultimei decizii a CCR. De aceea am invitat reprezentanţii ministerului, pentru că e anormal.
Guvernul a avut patru luni de zile să ducă la îndeplinire decizia CCR şi din săptămână în săptămână şi din lună în lună ne-am trezit în luna aprilie când decizia CCR, care stabilea că anumite articole din Codurile penale sunt constituţionale şi altele sunt neconstituţionale, suntem în aceeaşi situaţie. Deci poziția noastră este de a discuta, iar acele articole neconstituționale să fie eliminate, să trimitem Senatului Codul penal cu articolele declarate constituționale și să fie adoptat mâine (miercuri – n. red.). Săptămâna viitoare să fie adoptat și de Camera Deputaților. Președintele să aibă două legi, Codul penal și Codul de procedură penală, cu acele articole declarate constituționale, să vedem atunci pe ce mai poate ataca la Curtea Constituțională”, a declarat Florin Iordache la începutul ședinței comisiei speciale.
Florin Iordache a declarat că invitația lui Tudorel Toader a fost o ”greșeală a staff-ului” și el nu a vrut să vină: ”Am considerat că nu este necesară prezența lui la comisie. Dar fiindcă staff-ul a greșit, îmi asum eu”
Totuși, ministrul Justiției și-a argumentat venirea.
”Am venit doar să vă văd cum vă contraziceţi. Am declarat de foarte multe ori că am dat curs tuturor invitaţiilor. Astăzi, doamna secretar de stat Moţ mi-a spus că ministerul a fost invitat la dezbatere. Acesta este motivul pentru care am venit. În iulie – noiembrie 2017, Ministerul Justiţiei a finalizat două proiecte de Cod penal şi Cod de procedură penală pe care le-a trecut prin Guvern şi Guvernul le-a aprobat şi le-a trimis la Parlament.
Proiectul de modificare a Codului penal pus în acord cu deciziile CCR şi cu directiva de confiscare extinsă şi proiectul de modificare a Codului de procedură penală – în acord cu deciziile CCR şi pentru transpunerea directivei privind prezumţia de nevinovăţie. Un an şi jumătate au fost trimise în Parlament. E greu de susţinut afirmaţia care s-a repetat că Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţia ca în cele 45 de zile şi aşa mai departe (să transpună deciziile Curţii – n.r.). Eu vorbesc în numele ministerului şi nu al celor care nu au continuat procesul legislativ de punere în acord”, a afirmat Tudorel Toader.
Ministrul Justiţiei se apără și a concluzionat că este greu de argumentat că Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a aduce în Codul Penal, ceea ce CCR a considerat constituțional.
„Prin urmare, este greu de spus că Guvernul nu şi-a îndeplinit, adică este uşor de spus dar greu de susţinut, de argumentat, că Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a aduce în Codul penal, Codul de procedură penală ceea ce Curtea a considerat a fi constituţional. Obligaţia este numai când se declară constituţională interpretativă o normă juridică din câmpul activ, nu din proiecte de lege”, a mai spus Toader.
Tudorel Toader a mai declarat că, fiind un proiect legislativ, era obligația Parlamentului de a aduce Codurile penale în conformitate cu deciziile CCR.
„În iulie 2017-noiembrie 2017 Ministerul Justiției a finalizat două proiecte de lege, Codul penal și Codul de procedură penală, pe care le-a trecut în Guvern, Guvernul le-a aprobat și le-a trimis la Parlament pentru ce? Pentru modificarea Codului penal în accord cu deciziile CCR, în noiembrie 2017 priiect de lege pentru modificares Codului de procedură penală în acord cu CCR și transpunerea directive privind prezumția de nevinovăție. Un an mai mult și jumătate au fost trimise în Parlament, greu de susținut afirmația care s-a repetat că Guvernul nu și-a îndeplinit obligația ca în cele 45 de zile și așa mai departe. Eu vorbesc în numele Ministerului, al meu personal și nu a celor care nu au continuat procesul legislativ de punere în acord. Acum să răspund punctual la întrebarea la întrebările care au fost puse și care sunt pertinente”.
În final, proiectul de modificare a Codului Penal a fost adoptat, cu 12 voturi „pentru” din partea majorităţii PSD-ALDE-UDMR şi 7 împotrivă, din partea USR şi PNL.