Ioan Suciu, denumit și „Episcopul Tinerilor“, a fost una dintre cele mai puternice figuri ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. A fost primul episcop greco-catolic din România arestat de autoritățile comuniste în 1948. Greco-catolicii români se așteaptă ca Papa Francisc să îl beatifice în curând, alături de ceilalți șase episcopi greco-catolici morți în temnițele comuniste.
Copilărie și anii de studiu
Ioan Suciu s-a născut pe data 4 decembrie 1907, la Blaj, în familia preotului unit Vasile Suciu. A fost al patrulea, dintre cei 9 copii, ai familiei părintelui.
El era unul dintre cei mai buni fotbaliști și a fost legitimat la Clubul Sportiv Blaj. Ioan Suciu dovedise reale calități sportive, însă era atras în egală măsură de studiu. A făcut studiile primare la Blaj (clasele I – III), iar clasa a IV-a primară a făcut-o la Beiuş, din cauza Primului Război Mondial.
La vârsta de 17 ani, împreună cu bunul său prieten, Tit Liviu Chinezu, care avea să devină, la rândul său, episcop și martir, Ioan Suciu a decis să devină preot. A continuat însă să joace fotbal din pasiune.
Ioan Suciu și Tit Liviu Chinezu au devenit colegi, la Colegiul Sfântul Atanasie din Roma, cu un alt viitor episcop și martir, Vasile Aftenie. Acolo, cei trei tineri români au obținut titlurile de doctori în filosofie și teologie. Ioan Suciu a fost unul dintre cei mai străluciți studenți români de la Roma. În 1931, a fost hirotonit preot la Roma. S-a întors în țară, la Blaj, unde a fost numit profesor de religie și limba italiană la Liceul Comercial de Băieți, apoi la Academia Teologică din Blaj.
”Episcopul Tinerilor”
Tânărul preot Ioan Suciu era inima și sufletul tinerilor, pe care căuta întotdeauna să-i atragă spre virtute. A fost supranumit ”Episcopul tineretului”, pentru că, după ce studia Biblia cu tinerii, mergea cu ei pe terenul de sport. Astfel, i-a apărut ideea să-i ofere acestui tineret o lectură plăcută, educativă și instructivă. A înfiinţat revista „Marianistul”, care era destinată, în mod exclusiv copiilor și care s-a răspândit în toate şcolile din Ardeal. Această revistă a fost înlocuită de publicaţia „Tinerimea Nouă”, care se adresa unui cerc mult mai larg de tineri cititori, inclusiv studenții.
Anii de episcopie sub teroare comunistă
Episcopul Suciu, în calitatea sa de administrator apostolic al Arhiedecezei de Alba Iulia şi Făgăraş, a căutat să salveze şcolile confesionale şi celelalte instituţii ale Bisericii Române Unite „naţionalizate” de autorităţile comuniste, instalate la putere cu concursul trupelor sovietice de ocupaţie.
Episcopul a combătut comunismul cu toată puterea sufletului său: «astăzi şi în zilele ce vor urma – spune el – există un singur lucru pe care nu ai voie să-l faci, să fii trădător. Există un singur drum în viaţă care te îndepărtează de trădare, cel eroic. Numai pe această cale poţi răscumpăra lumea». Episcopul a ales calea sacrificiului punându-se în calea ideologiei comuniste.
La 15 mai 1948 în organizarea guvernului a fost sărbătorit cu mare fast centenarul Adunării de la 15 mai 1848 de la Blaj, în prezenţa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a lui Petru Groza. Câmpia Libertăţii a fost decorată cu portrete ale lui Karl Marx, Friedrich Engels şi Lenin, respectiv cu panouri purtând inscripţia „Trăiască RPR!” În cadrul acestei manifestaţii mitropolitul ortodox Nicolae Bălan de la Sibiu a rostit un discurs de chemare a uniţilor la ortodoxie, fapt care avea să coincidă cu ofensiva explicită a guvernului împotriva Bisericii Române Unite.
Episcopului Ioan Suciu și altor prelați nu li s-a îngăduit să vorbească. La 3 septembrie 1948 episcopul Suciu a fost depus din funcţie prin decret guvernamental, însă şi-a continut activitatea pastorală. În toamna anului 1948 a făcut peste 600 de vizite canonice şi a predicat în satele arhidiecezei sale. Pentru a fi intimidat, a fost arestat şi aruncat într-un beci fără lumină, umed şi rece, fără să i se dea apă şi mâncare, timp de două zile. Apoi a fost eliberat şi obligat să nu mai predice.
Însă, nimic nu l-a oprit din a predica, iar Miliția din Făgăraș și Securitatea au decis să îl închidă definitiv. A fost arestat la 1 noaptea în data de 28 octombrie 1948. Se afla într-o vizită canonică la parohia Ileni. Așa a început calvarul închisorilor comuniste.
Tortura din închisorile comuniste
După arestare, episcopul Ioan Suciu a fost dus la Securitatea de la Sibiu. Două zile mai târziu a fost dus la Ministerul de Interne de la Bucureşti, unde a fost depus într-o celulă, în care se mai aflau episcopii Vasile Aftenie, Iuliu Hossu, şi Alexandru Rusu.
Ioan Suciu a fost ridicat în mai 1950 şi dus, din nou, la Bucureşti, în beciurile Ministerului de Interne, unde a fost supus anchetelor şi unor torturi groaznice, iar apoi la închisoarea Văcăreşti şi, de unde, în cele din urmă, în octombrie 1950, odată cu episcopul Ioan Ploscaru, a fost transferat la penitenciarul la Sighetu-Marmaţiei, unde a fost întemnițat. La Sighet au fost adunaţi demnitarii vechii Românii „de unde nu au mai ieşit decât pentru a ajunge în groapa comună a închisorii”. Acolo, în închisoarea de la Sighet, episcopul Ioan Suciu a rămas între 28 octombrie 1949 şi 27 iunie 1953.
Sfârșitul crunt al unei vieți sfinte
În seara zilei de 26 iunie 1953, episcopii Ioan Cherteş, Tit Liviu Chinezu şi monseniorul Coriolan Tămăian făceam de veghe la capul lui Ioan Suciu. Pe la miezul Tit Liviu Chinezu i-a trezit pe toți pentru că Ioan Suciu își dădea ultima suflare. Moartea s-a a fost relatată ulterior de Monseniorul Coriolan Tămăian:
«În seara zilei de 26 iunie 1953, noi, Episcop Ioan Cherteş, Episcop Liviu Chinezu şi cu mine făceam de gardă (de câteva zile ştiam că va muri). Primul de gardă a fost Chinezu. Ceilalţi ne-am culcat. Pe la miezul nopţii, Suciu începe să recite cu glas înalt şi răspicat Tatăl nostru şi Născătoarea. Eu îl întrerupeam: – Staţi, să nu ne audă gardianul de afară! În timpul acesta a venit la mine la pat Chinezu şi mi-a spus că i se pare că Suciu nu e bine. M-am ridicat repede, am mers la el la pat, l-am pipăit, n-a reacţionat, dar respira încă. I-am trezit rapid pe ceilalţi din cameră, care s-au strâns în jurul patului său. Episcopul Iuliu Hossu i-a dat dezlegarea sacramentală, eu i-am ţinut într-o mână pulsul şi pe cealaltă i-am pus-o pe piept, la inimă, până când aceasta n-a mai bătut. Era 1 fără 20 de minute, în ziua de 27 iunie 1953”.
Episcopul Suciu avea ulcer și i se refuzase orice îngrijire medicală. Trupul neînsuflețit a fost aruncat într-o groapă, fără sicriu. Nu se știe nici până astăzi unde este mormântul.
La data de 19 martie 2019, papa Francisc a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge decretul de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici români Ioan Suciu, Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, , Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, „uciși din ură față de credință în diverse locuri din România între 1950 și 1970”, deschizându-se calea pentru beatificarea acestora.