Primul Război Mondial. Frontul de vest, Belgia, Crăciunul anului 1914. Soldații stau înfofoliți, cu gerul în oase. Singura dorință, arzătoare, peste dorul cumplit de cei de acasă, este să nu fie uciși. Deodată, dincolo, din tranșeele germane, se aude dintr-odată se aude refrenul unui colind. „Stiiilleeee naaacht, heeil’ge nacht…”. Englezii fac o liniște de mormânt. Nu le vine să creadă. Apoi, din nou, de data asta în limba engleză: „Silent night, holly night/all is calm, all is bright”… Așa a început miracolul Crăciunului lui 1914.
Și de o parte, și de cealaltă, soldații își reazemă armele de pereții tranșeelor. Cu toții erau peste 100.000 de militari, francezi, britanici şi nemţi.
„Apoi, am plasat chiar mai multe lumânări decât înainte de-a lungul tranşeului nostru de un kilometru, precum şi pomi de Crăciun. Britanicii şi-au exprimat bucuria lor prin aplauze. Ca majoritatea oamenilor, mi-am petrecut toată noaptea treaz. A fost o minunată, dar oarecum rece noapte”, arăta locotenentul german Kurt Zemisch.
„Cred că am văzut una din cele mai extraordinare privelişti ce i-a fost dată unui om să vadă. Urma să deschidem focul asupra lor, când am văzut că nu aveau puşti, aşa că unul din oamenii noştri a ieşit să îi întâmpine şi în cam două minute pământul dintre cele două linii de tranşee roia cu oameni şi ofiţeri ai ambelor părţi, dând mâna şi urându-şi reciproc un Crăciun fericit”, a povestit şi sublocotenentul britanic Dougan Chater.
Preoții militari țin un serviciu funerar la comun, chiar între liniile tranșeelor. Rugăciunile pentru cei morți au fost ținute în limbile germană și engleză. Mai întâi în engleză, de către un preot aflat pe front, apoi de un student teolog din tabăra germană.
La finalul slujbei comune în acel loc al nimănui, un comandant le urează tuturor Crăciun Fericit! Fiecare își îngroapă morții creștinește.
Sunt sute de scrisori ale soldaților părtași la aceste evenimente rămase mărturii peste timp. Multe au fost publicate în ziare englezești în chiar la începutul anului următor. Altele mult mai târziu. Unele sunt ținute în muzeele de istorie. S-au scris cărți, s-au făcut filme.
Caporalul Leon Harris din batalionul 13, regimentul Londra (Kesington) le scrie părinților din Exeter. E de 8 săptămâni în luptă când îl prinde Crăciunul pe frontul de vest.
„A fost cel mai frumos Crăciun pe care l-aș fi putut avea. Eram în tranșee în ajunul Crăciunului, iar pe seară s-a încetat focul. Apoi germanii au început să strige spre noi, urându-ne Crăciun Fericit, urcând din tranșeele lor sute de brăduleți cu candele aprinse.
Câțiva dintre ai noștri s-au întâlnit cu ai lor la jumătatea drumului, iar inițial câțiva ofițeri au aranjat să încetăm cu toții focul până la miezul nopții de Crăciun. Dar armistițiul a continuat până de anul nou și toți am ieșit din tranșee și ne-am întâlnit unii cu alții între cele două linii și-am schimbat diverse suveniruri- nasturi, tutun și țigări.
Câțiva germani vorbeau limba engleză. Toată noaptea am cântat împreună colinde. A fost ceva deosebit, iar vremea a fost cu adevărat glorioasă atât în ajun, cât și în ziua de Crăciun – un cer luminos ziua, strălucitor și cu o lună clară și stele noaptea. Cerul a fost mai albastru ca niciodată, iar stelele și luna au strălucit ca printr-un mare miracol.”
Tot atunci, 1914, lângă Armentières, o altă întâmplarea avea să rămână marcantă. Soldații germani au luat în primire stocurile unei faimoase berării locale. În dimineața de Crăciun, după ce au strigat <<nu trageți!>>, nemții au rostogolit un butoi cu bere și au împărțit-o cu englezii.
Nemții și englezii au jucat și câteva partide de fotbal. Multe dintre momente au fost suprinse și în fotografii ale reporterilor de pe front.
Un soldat publică o nouă scrisoare pe 8 ianuarie 1915, în Carlisle Journal.
„Cele mai uimitoare scene din acest război au avut loc între tranșee. Ai noștri și germanii au ieșit din tranșee și s-au împrietenit, au făcut schimb de țigări și de cadouri. Ba chiar câțiva dintre ai noștri au mers la ei în tranșee și au stat acolo și s-au distrat împreună.
Colonelul și adjutantul Regimentului 107 au venit la noi și au vorbit într-un mod atât de prietenos. Toți am cântat la comun colinde, iar în final s-a cântat God Save the King, iar nemții cântau cel mai tare. Asta este absolut adevărat. Unul dintre camarazi a primit o striclă cu vin pentru a bea în cinstea regelui. Regimentul nostru chiar a jucat un meci de fotbal cu germanii, meci câștigat de ei cu 3-2. ”
Imaginile cu soldații germani și englezi stând împreună apar la începutul anului 1915 în Mirror, pe prima pagină, și strânesc un val de reacții, cele mai multe pozitive, în toată lumea. Episodul din 1914 e reluat, sporadic, până la finalul Războiului.
Ce privelişte, grupuri de germani şi britanici de-a lungul întregii lungimi a frontului. Din întuneric puteam auzi râsete sau vedea chibrituri aprinse, un german aprinzând ţigara unui scoţian şi invers, făcând schimb cu ele sau cu alte suveniruri. Acolo unde nu puteau vorbi limba, se făceau înţeleşi prin semne şi toată lumea s-ar fi părut că se împaca bine”, transmitea caporalul John Ferguson, într-o scrisoare trimisă familiei. Armistiţiul de Crăciun a durat până în jurul Anului Nou. La aceste evenimente au luat parte nu doar soldaţi ci şi ofiţeri. Deşi superiorii le dădeau ordine să reia atacurile, ele erau ignorate de către militari.
Armistiţiul a încetat înainte de Anul Nou, când căpitanul James Dunn a tras trei focuri de armă în aer, iar germanii au răspuns cu două focuri. Mulţi soldaţi au fost atunci ameninţaţi că vor fi executaţi, deoarece refuzau să se întoarcă pe front. În cele din urmă, luptele au fost reluate între cele două părţi, luând sfârşit totul în 1918.
