Actualul președinte al PNL, Ludovic Orban a început campania pentru alegerile interne din partid, scoțând la rampă câteva rganizații județene care și-au declarat public susținerea pentru un nou mandat al său. Misiunea imposibilă este recucerirea Transilvaniei, a cărei Capitală se simte trădată, deși este locomotovă electorală pentru PNL. Elanul electoral al lui Orban a fost încă odată tăiat luni, când președintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat public că Ludovic Orban va duce partidul la cel mult 10%, dacă va fi reales ca preşedinte.
❝Cred că liberalii clujeni nu o să-l aleagă pe Orban. Dacă o să-l aleagă o să ajungă partidul la 7% din nou, aşa cum este obişnuit Ludovic Orban. Probabil că mult timp a făcut parte dintr-un partid foarte mic. În partidele foarte mici toţi au funcţii. Într-un partid mare nu pot toţi să aibă funcţii. Un partid de 7% e una şi unui de 30% e altceva. Dacă va fi reales Ludovic Orban partidul o să ajungă la cel mult 10%, ceea ce este foarte grav şi cu riscul de a exista şi alte consecinţe pentru partid. Cred că nu va fi reales. Este greu de zis acum cine va fi ales”, a spus Alin Tişe la GOLD FM.
Alin Tişe a precizat că şi în 2017 a ales să nu-l susţină pe Ludovic Orban, ci a mers pe varianta Cristian Buşoi. Astfel, preşedintele CJ Cluj consideră faptul că poziţionarea sa din trecut a fost pedepsită inclusiv prin lipsa consultării organizaţiei Cluj când s-a stabilit lista cu miniştri şi secretari de stat.
Ce organizații au ieșit la rampă pentru Orban
Organizațiile controlate de oamenii lui Ludovic Orban ies rând pe rând să anunțe public că la viitorul Congres PNL vor vota tot în favoarea sa. După anunțurile transmise de organizațiile din Sectorul 3, din Vrancea, Maramureș, Hunedoara și Caraș Severin, în weekend a venit rândul Organizației din Iași să-și deavoaleze „votul”, înainte de alegerile din cadrul Congresului partidului ce va avea loc în această toamnă.
„Biroul Politic Judeţean al PNL Iaşi a decis, cu unanimitate de voturi, să susţină la viitorul congres al Partidului Naţional Liberal candidatura actualului preşedinte al formaţiunii, Ludovic Orban, pentru un nou mandat în această funcţie”, se precizează în informarea transmisă de organizația controlată de Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.