SUA – Jack Teixeira, tânărul în vârstă de 21 de ani din Garda Națională Aeriană din Massachusetts, arestat în legătură cu scurgerea de documente clasificate, a fost promovat recent la Airman 1st Class, scrieCNN.
Teixeira a crescut în suburbiile din Providence, Rhode Island, potrivit documentelor publice. El a urmat cursurile Liceului Dighton-Rehoboth, unde a absolvit în 2020, a declarat superintendentul districtului școlar regional.
Tânărul a intrat în Garda Națională aeriană la 26 septembrie 2019, potrivit Departamentului Apărării.
Mama sa conduce o afacere cu flori și a lăudat adesea serviciul militar al lui Teixeira pe contul de Instagram al companiei sale.
Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din SUA a anunțat joi că „a efectuat o arestare și continuă să desfășoare activități autorizate de aplicare a legii la o reședință din North Dighton, Massachusetts”, în contextul în care presa a anunțat că a fost identificat suspectul în cazul scurgerii de informații clasificate.
Suspectul, pe nume Jack Teixeira, conduce „Thug Shaker Central”, un grup online unde circa 20-30 de persoane îşi manifestă pasiunea pentru arme, jocuri video şi afişează meme-uri rasiste.
Citește și: