BUCUREȘTI – După ce ani de zile a fost la dreapta lui Dorneanu în acțiunile împotriva justiției și a statului de drept, judecătorul constituțional Daniel Morar pozeză acum în justițiar, acuzând, fără niciun efect, că decizia CCR potrivit căreia pensiile speciale sunt constituționale este nulă.
Potrivit unor surse citate de agențiile de știri, Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, că este neconstituțională legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, iar decizia ar fi fost luată cu 6 voturi „pentru” admitere şi 3 „împotrivă”.
Morar, care nu mai are nimic de câștigat, și nici de pierdut, a cerut amânarea deciziei și ar fi părăsit teatral sala, astfel încât hotărârea ar fi nulă.
CONTEXT
Peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale.
Excepţiile de neconstituţionalitate vin de la instanţe din toată ţara, respectiv Tribunalul Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş şi Curtea de Apel Timişoara.
Pe 17 februarie 2021, Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi „pentru”, iar 30 de parlamentari nu au votat. / Citește și ☟