Liderului PSD îi arde de însurătoare, dar tinerei Irina Tănase, parca nu prea. Deși a fost cerută în plin miting la Craiova, aceasta se pare că încă nu a dat un răspuns concret. Liviu Dragnea a recunoscut astăzi că nu știe încă sigur dacă Irina acceptă să se mărite cu el. Liderul PSD a fost întrebat care este data nunții.
„De Paşte o să fiu cu Irina şi cred că o să mergem la o mănăstire. Eu mă feresc să vorbesc despre nuntă pentru că nici nu ştiu dacă acceptă şi nu vreau să mă trezesc că îmi iau angajamente înainte”, a declarat Liviu Dragnea, preşedintele PSD.
În 12 aprilie, Liviu Dragnea a anunţat, în faţa oamenilor adunaţi la un miting electoral desfăşurat la Craiova, că se va căsători cu iubita sa, Irina Tănase, care s-a aflat alături de el la acţiune. Liderul social-democrat le-a cerut, la finalul discursului său, Olguţei Vasilescu şi lui Claudiu Manda să le fie naşi de cununie.
Manda i-a răspuns imediat: ”Îi spun domnului preşedinte Dragnea: grăbiţi-vă, că suntem de acord”.
Menționăm că cei doi s-au cunoscut în 2012, la Ministerul Dezvoltării. Dragnea era ministru, iar Irina, asistentă.
Irina Alexandra Tănase împlineşte anul acesta 27 de ani, cu aproape 30 mai puțin decât Liviu Dragnea. Pentru preşedintele PSD, ar fi a doua căsnicie, după mariajul cu Bombonica Prodana, încheiat oficial în 2015. Dragnea şi Bombonica au împreună doi copii, un băiat de 30 de ani, Valentin, şi o fată de 26 de ani, Alexandra.