Gabriela Firea, parlamentar PSD, îi acuză pe liberali că vor să politizeze funcțiile din statul român prin diverse modalități. Ea dă exemplul angajatei de la Apele Române sau votul pe deblocarea angajărilor la stat.
„Premierul Florin Cîțu mai are, probabil, de angajat chelnerițe la Ape și foste miss la spitale, altfel nu se explică de ce vrea să scape de înalții funcționari publici care sunt secretari generali și directori în instituțiile de stat.
Tocmai că posturile de înalți funcționari au fost depolitizate pentru a profesionaliza aparatul de stat, iar Cîțu vrea să revină la numirea de politruci fără experiență în domeniu!
Sau, precum comuniștii, vrea să aplice politica rotației de cadre, azi ești jurist, mâine economist, poimâine paznic! Dar care ar fi logica, în loc să ai oameni specializați pe un anumit domeniu, de ce să ai oameni care să știe puțin, adică nimic, din toate domeniile!?
Și în vreme ce amenință cu tăieri de venituri și disponibilizări, liberalii au votat în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților deblocarea angajărilor la stat! S-a lăudat cu asta chiar fostul ministrul al Muncii, Violeta Alexandru, acum deputat.
O altă dovadă că liberalii vor, de fapt, să își angajeze politrucii de la partid și să dea afară funcționarii apolitici și specializați! Adică exact ca în cazul chelneriței de la Ape!”, a spus Firea pe pagina ei de Facebook.
Firea, întrebată despre neamurile angajate cu nemiluita în Primărie:”Ăsta nu e interviu, e interogatoriu!”
Acuzațiile aduse de Firea riscă să intre în zona ridicolului, dat fiind că ea este ccea acuzată de-a lungul timpului de nenumărate “cumetrii”, angajând zeci de neamuri sau prieteni, pe bani grei.
Ea refuzat să răspundă într-un interviu la întrebările reporterului despre angajarea în companiile municipale a unor persoane apropiate de familia sa sau venite din Primăria Voluntari. Întrebată în mod repetat, primarul Firea a catalogat interviul drept ”interogatoriu” și a spus că nu vorbește despre ”aspecte private”.

Angajările făcute de Firea au reprezentat “muniție” de campanie pentru actualul primar general al Capitalei,Nicușor Dan, care a prezentat o listă cu 33 de nume care, în opinia sa, arată că Bucureștiul „este administrat pe bază de cumetrie”.
„Sunt promovați oameni care, fie sunt oameni de încredere, fie sunt neamuri, fie sunt parteneri de afaceri, fie sunt copii de vecini, de neamuri, de parteneri de afaceri. Oamenii aceștia nu trebuie să fi dovedit ceva în viață, e de ajuns să fie la locul potrivit și la momentul potrivit și, deodată, se pomenesc că sunt băgați în vreo 3-4 companii municipale și câștigă dublu față de un om care a muncit toată viața și lucrează 10 ore pe zi într-o multinațională”, a declarat Nicușor Dan.
Gabriela Firea nu a reușit să demonteze acuzațiile aduse pe acest subiect, acuzații pe care acum le face la adresa altora.
Discussion about this post