În august 2019, Ludovic Orban anunta ca PNL nu primeste pe nimeni din PSD si ALDE, pentru că „în partid nu mai e loc pentru nimeni care a girat acest regim profund nociv pentru Romania”, referindu-se la regimul Dragnea. Și-a călcat în picioare promisiunea și a umplut partidul de „nocivi”. Și, mai rău, nu se oprește!
Calitatea membrilor PNL este „injectată” cu PSD-iști. Cel mai recent exemplu este cel din Teleorman.
Zece primari PSD au trecut în tabăra liberalilor şi vor candida din partea acestora pentru un nou mandat. Este vorba despre primarii din localităţile Vităneşti (Simion Nedea), Băbăiţa (Stelea Vârtopeanu), Călineşti (Gabriel Haită), Călmăţuiu (George Valentin Niţu), Crângeni (Iulian Lică), Crevenicu (Adrian Constantin Iancu), Dobroteşti (Ion Mănica), Drăcşenei (Ion Glonţ), Slobozia Mândra (Marinel Ştefan) şi Smârdioasa (George Pomojnicu).
O situaţie asemănătoare are loc şi în judeţul Ilfov, unde, după cum declară surse politice pentru „Adevărul”, potrivit unor surse politice, PNL ar fi bătut palma cu mai mulţi foşti social-democraţi aflaţi în fruntea primăriilor Popeşti-Leordeni, Pantelimon şi Berceni.
E vorba de Petre Iacov, Marian Ivan şi Gheorghe Covrigea. Cea mai spectaculoasă e povestea lui Marian Ivan, fin al cuplului Firea-Pandele.
Au racolat chiar și un edil care scria pe primărie mesaje anti NATO și UE
Liberalii au atras în partidul lor pentru a candida şi politicieni care au ieșit în evidență prin atitudine grobiană. Un astfel de caz e cel al lui Jean Jipa, primarul comunei giurgiuvene Ogrezeni, care a devenit cunoscut după ce pe primărie a apărut un mesaj injurios la adresa SUA, NATO, UE „şi ăia de la Bucureşti”, după ce a fost adoptată legea care interzicea fumatul în spaţii publice închise.
„În această instituţie, în cabinetul primarului, se fumează oricând, oricât, orice! (legale)”, era mesajul transmis de Jipa celor de la Bucureşti în 2018, pe când se afla în PSD. Acum, după ce a trecut în CV-ul său rând pe rând PDL, PNL şi PSD, Jipa revine în PNL.
Tot de la PSD şi-au găsit candidat liberalii şi în municipiul Piteştiului. Astfel, viceprimarul PSD, Sorin Apostoliceanu, a ajuns aproape peste noapte candidat al liberalilor pentru locale, deşi e un cunoscut PSD-ist.
Așadar, bravo PNL, halal să-ți fie!