VILNIUS – Privit cu neîncredere de membrii NATO, Viktor Orban a fost izolat total la summitulde la Vilnius, el încearcând să se facă prezent prin videoclipuri postate pe rețele de comunicare, cum este cel în care cere oprirea livrărilor de arme către Ucraina și înceaperea negocierile de pace. Practic, ungurtul transmite un mesaj al Kremlinului căruia îi este atât de credincios.

Poziția Ungariei rămâne neschimbată, spune „trădătorul Europei”, făcând un apel către țările membre NATO, de încetare a ajutorului militar către Ucraina.
„Poziția Ungariei rămâne neschimbată și o vom reprezenta. În loc să aducem arme în Ucraina, ar trebui să aducem pacea. Încetarea focului este necesară, iar în loc de război, ar trebui să înceapă cât mai curând posibil negocierile de pace. Poziția Ungariei este clară, deoarece războiul este în vecinătatea noastră și zeci de mii de unguri sunt în pericol imediat, deoarece există unguri care locuiesc în Transcarpatia. Ungaria insistă ca NATO să nu-și schimbe poziția anterioară. NATO este o alianță de apărare militară, a fost creată pentru a proteja statele membre, nu pentru a desfășura acțiuni militare pe teritoriul altor țări. La începutul negocierilor, poziția Ungariei coincide în totalitate cu poziția NATO, deoarece NATO nu trimite trupe, nu trimite arme, nu antrenează unități militare de luptă, ci încearcă mai degrabă să consolideze capacitățile de apărare ale propriilor state membre. Acest lucru este necesar și corect, iar Ungaria îl va susține”, a declarat Viktor Orban.
Evident, mesajul lui Orban nu a fost luat în seamă de nimeni. Dimpotrivă, membrii Alianței Nord Atlantice au convenit asupra unui nou pachet de asistenţă multianual pentru a ajuta Ucraina să treacă de la echipamentele şi standardele din epoca sovietică la cele ale NATO şi pentru a face forţele sale pe deplin interoperabile cu Alianța.