UCRAINA – Temutul general ucrainean Oleksandr Sîrski, comandant al forţelor terestre ucrainene, a spus că trupele sale controlează doar o mică parte din Bahmut, dar aceasta va fi o „trambulină” pentru a reintra în oraș, potrivit biroului de presă al armatei ucrainene. Mai mult, el a anunțat că trupele sale se apropie de o încercuire tactică a orașului și au în raza de artilerie pozițiile inamice.

Gen. Oleksandr Sîrski: „În ciuda faptului că acum controlăm doar o mică parte din Bahmut, importanța apărării ei rămâne. Aceasta ne oferă posibilitatea de a intra în oraș în cazul în care situația se schimbă. Iar acest lucru se va întâmpla cu siguranță. Continuăm să avansăm de-a lungul flancurilor în suburbiile din Bahmut și ne apropiem efectiv de încercuirea tactică a orașului.
Acest lucru ne va permite avem sub controlul artileriei toate clădirile ocupate de inamic și să le distrugem treptat. Acest lucru privează inamicul de controlul asupra căilor de acces în oraș și ne oferă anumite avantaje tactice.
În cursul activității noastre cu comandanții, am analizat în detaliu acțiunile noastre și procedura de distrugere a inamicului. Prin urmare, ne continuăm apărarea. Situația este dificilă, dar sub control.”
Luni dimineață, membri ai Forțelor pentru Operațiuni Speciale din Ucraina au fost filmați în timp ce porniseră într-o misiune de luptă în orașul distrus, dar necucerit, după cum se poate vedea în imaginile video postate de Nexta TV.
Anunțul generalului ucrainean vine după ce Prigojin a anunțat plin de emfază, sâmbătă: „Astăzi, la ora 12.00, Bakhmut a fost cucerit în totalitate”. De asemenea, ministerul rus al Apărării susținea la fel de propagandistic că „urmare a acțiunilor ofensive ale unităților de asalt Wagner, susținute de artileria și aviația Grupului de Forțe Sudice, eliberarea orașului Artyomovsk (denumirea sovietică pentru Bahmut- n.red) a fost finalizată”.
Penibil, Putin declara și el din buncăr lui că îi va decora pe cei care s-au afirmat în eliberarea orașului…neeliberat.