UCRAINA – O navă românescă a fost avariată în urma atacului lansat luni de forțele ruse asupra portului ucrainean Reni, aflat la doar câțiva kilometri de Galați. Conform MAE român, vasul a suferit avarii minore şi şi-a continuat deplasarea . Potrivit aceleiași instituții, nu există cetăţeni români răniţi în atacurile care au vizat porturile ucrainene de la Dunăre.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat marți că, prin reprezentanţii Consulatului General al României la Odesa, care îşi desfăşoară temporar activitatea în cadrul Centralei MAE, s-a autosesizat în urma informaţiilor referitoare la incidentul în care a fost implicată o navă românească în portul Reni din Ucraina, luni dimineață.
Potrivit informaţiilor preliminare obţinute de către reprezentanţii oficiului consular de la autorităţile ucrainene, nava a suferit avarii minore şi şi-a continuat deplasarea.
MAE spune că nu există cetăţeni români răniţi în atacurile care au vizat porturile ucrainene de la Dunăre.