Galaxia noastră este plină de planete potențial locuibile – cel puțin 300 de milioane, potrivit NASA, preluată de CNN și Digi24.ro Telescopul spațial Kepler al agenției spațiale americane a petrecut nouă ani într-o misiune de vânătoare de planete și a identificat mii de exoplanete din galaxia noastră înainte de a rămâne fără combustibil. Unele dintre aceste planete descoperite ar putea fi suficient de aproape de sistemul nostru solar pentru a fi considerate „vecini interstelari”, cea mai apropiată fiind la aproximativ 20 de ani lumină distanță.
Cu toate acestea, întrebarea principală a misiunii inițiale a rămas: câte dintre aceste planete sunt locuibile?
Oamenii de știință din întreaga lume au analizat datele lui Kepler și susțin că au găsit răspunsul. Potrivit cercetărilor publicate în The Astronomical Journal, există aproximativ 300 de milioane de lumi potențial locuibile în galaxia noastră, adică planete telurice (formate din roci și metale) capabile să susțină apă lichidă la suprafața lor.
NASA a declarat că acest număr este o aproximare conservatoare și „ar putea fi mult mai multe”.
„Kepler ne-a arătat deja că există miliarde de planete, dar acum știm că o bucată bună din acele planete ar putea fi telurice și locuibile”, a declarat Steve Bryson, cercetător NASA și autorul principal al studiului.
1 An lumină este o unitate de lungime utilizată pentru a exprima distanțe astronomice și este echivalent cu aproximativ 9,46 bilioane de kilometri (9,46 x 1012 km). Un an-lumină, definit de Uniunea Astronomică Internațională (IAU), este distanța pe care lumina o parcurge în vid într-un an iulian (365,25 zile). Anul-lumină este cel mai adesea folosit atunci când se exprimă distanțe față de stele și alte distanțe pe o scară galactică, în special în publicațiile de popularizare a științei non-specializate, conform Wikipedia.
„Deși acest rezultat este departe de a fi o valoare finală, iar apa de pe suprafața planetei este doar unul dintre numeroșii factori care susțin viața, este extrem de interesant faptul că am calculat că aceste lumi sunt atât de comune cu o încredere și o precizie atât de ridicată”, a adăugat Bryson.
Studiul a fost o colaborare globală între oamenii de știință ai NASA care au lucrat la misiunea Kepler și cercetătorii de la agenții spațiale internaționale, din Brazilia până în Danemarca.
Cistește integral pe Digi24.ro