Crăciunul, cea mai așteptată sărbătoare a iernii, este un prilej de mare bucurie, de la mic la mare. Introdus odată cu apariția creștinismului în țara noastră, Crăciunul este o inestimabilă resursă a ființei românești, care îmbracă obiceiuri și tradiții respectate de-a lungul veacurilor, unele specifice fiecărei zone din țară.
În România, ţinând cont de buturuga sacră, aprinsă ritual în noaptea Crăciunului pentru a ajuta Soarele slăbit de puteri, se înclină spre o origine traco-dacică a sărbătorii, această opinie apropiindu-se mult de cea de-a treia variantă amintită mai sus. Sărbătoarea Crăciunului a păstrat şi o mulţime de elemente precreştine, elemente care-şi aveau pe deplin explicaţia în plan mitico-magic.
Timp de peste o sută de ani, în veacurile III-IV, Naşterea Domnului era o sărbătoare comună cu Botezul Domnului, acestea ţinându-se pe 6 ianuarie. În anul 354, Papa Liberiu a oficializat data de 25 decembrie ca zi a Naşterii lui Iisus, în Orient acest lucru petrecându-se mai târziu, în anul 379. Au trecut veacuri, iar cele mai importante tradiții și obiceiuri păstrate peste timp, încep, din păcate să se stingă, ajungând să avem colindători care umblă după ei cu boxe în care bubuie colinde pe care ei ar trebui să le cânte…
Le înșirăm într-o scurtă colecție pentru fiecare regiune istorică :
Obiceiuri de Crăciun în Transilvania
În satele din Maramureş, pe lângă asaltul colindătorilor pe uliţe și pe la case încă din Ajunul Crăciunului, cu „Steaua” și cu „Capra”, ceva consacrat pentru zona Maramureşului este „Jocul Moşilor”. Originea acestuia o constituie ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual străvechi de cinstire a morţilor. După colindat noaptea, copiii şi tinerii îşi iau bicele şi ies pe uliţele satului. Cine le iese în cale este „croit” de biciul „moşilor”. „Moşii” maramureşeni poartă, în general, o mască făcută din blană de cornute şi bat la uşile oamenilor pentru a-i speria şi pentru a le ura un an mai bun.
„Viflaimul” – tradiție de Crăciun încă prezentă în Transilvania . Momentul apariţiei magilor şi al păstorilor ce prevestesc naşterea lui Iisus este recreat
într-o piesă de teatru popular. „Distribuția” actoricească poate cuprinde 20-30 de tineri care întruchipează personaje biblice: Maria, Iosif, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, păstorii, cei trei crai de la Răsărit, ostaşii, moartea, dracul, moşul, străjerul şi mulţi alţii, în funcţie de cât de mare este ceata.
„Junii Măriselului”, în patrimoniul UNESCO
La Mărișel, o localitate de lângă Cluj, un obicei străvechi de Crăciun este atât de frumos încât a fost inclus în patrimoniul UNESCO. Aici, în inima munților Apuseni, toate tradițiile sunt păstrate cu sfințenie. Există un obicei străvechi numit „Junii Măriselului”: un grup de 10 tineri necăsătoriţi, care în fiecare an vin la biserica din sat, după care ies în faţa lăcașului de cult, dansează şi colindă. La un moment dat, junii, le invită la dans pe fetele care nu sunt căsătorite.
„Butea Feciorilor” – tradiție specifică Transilvaniei, mai ales în satele de pe Târnave. Băieţii se strâng în ceată și strâng vin pentru petrecerea din ultima săptămână a anului. Ceata de colindători este organizată după reguli complicate şi fiecare membru are un rol (ghirău, ajutor de ghirău, jude, pârgău mare, pârgău mic).
Colindul „Împăratul Romei”– descrie momentul venirii celor trei magi de la Răsărit cu daruri – aur, smirnă şi tămâie, redând contextul istoric al naşterii lui Iisus, în timpul împăratului roman Octavian Augustus
Obiceiuri și tradiții de Crăciun în Moldova
Decorarea casei cu plante – Pe lângă împodobirea bradului, în unele gospodării se păstrează un obicei străvechi – decorarea caselor cu plante: busuioc, maghiran şi bumbişor, purtător de noroc. Bucatele tradiţionale din carne de porc, tobă, caltaboşi, cârnaţi, piftie, sarmale și poale-n brâu sunt preparate de seară. Tradiţia spune că femeile nemăritate îşi pot vedea ursitorul dacă pun într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, câte un pic din toate mâncărurile.
Bucovina este, de altfel, recunoscută pentru modul în care sunt păstrate tradiţiile. Aici, în ziua de Ajun, femeile obişnuiesc să ascundă fusele de la furca de tors sau să bage o piatră în cuptor pentru a ţine şerpii departe de gospodărie.
Turte făcute precum Soarele și Luna În special în Bucovina, oamenii fac turte de Crăciun şi le păstrează până la primăvară, fiind puse între coarnele vitelor atunci când pornesc la arat. Se spune că aceşti colaci trebuie să fie rotunzi precum Soarele şi Luna.
Atingerea cu mâinile pline de aluat a fiecarui pom din livadă – O tradiţie frumoasă, dar care s-a cam pierdut. Urarea se face așa: „Cum sunt mâinile mele pline de aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod tot anul”.
„Babe şi moşnegi” – În unele zone, pe lângă colindători ies pe uliţele satului, cetele de mascaţi – „babe şi moşnegi” care prin joc, gesturi şi dialog transmit urări pentru anul care vine.
Obiceiuri și tradiții de Crăciun în Oltenia
„Scormonitul în foc” – În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului membrii familiei se adună în jurul focului şi, pe rând, dau cu o nuia, spunând: „Bună dimineaţa lui Ajun/ Că-i mai bună a lui Crăciun/ Într-un ceas bun/ Oile lânoase/ Vacile lăptoase/ Caii încurători/ Oamenii sănătoşi/ Să se facă bucatele, porumbul, grâul”.
„Piţărăii”, obicei de pe vremea dacilor care se practică în localităţile de pe Valea Jiului şi care semnifică sacrificiul adus divinităţii drept mulţumire pentru rodnicia holdelor şi a pomilor. Piţărăii sunt numai bărbaţi, copii sau adolescenţi, organizaţi în cete, îmbrăcaţi în haine populare care se adună în noaptea dinaintea Ajunului pentru a împodobi steaguri cu clopoţei, năframe multicolore, ciucuri şi coroniţe de flori pe care le agaţă de prăjini de câţiva metri lungime. Alaiul porneşte apoi la colindat.
Datul de pomană de Crăciun – În Oltenia, femeile dau de pomană și tot în această zonă, în ziua de Crăciun, dimineața, femeile pleacă la cimitir, unde dau cu tămâie mormintele, după care se întorc acasă şi scot colacii de le copt. Pe fiecare colac sunt puse un ou şi o lumânare, iar apoi se dă de pomană prin vecini.
Obiceiuri și tradiții de Crăciun în Banat
Alungatul duhurilor rele -Colindătorii iau cu ei un băţ din lemn de alun încrustat în coajă sau afumat la lumânare. Băţul este lovit de podeaua casei pentru a alunga duhurile rele. Alunul fiind naşul, în folclorul românesc, cu el se alungă şerpii, norii, spre a feri gospodăria de diavoli şi a-i aduce prosperitate. Bătrânii aruncă în faţa colindătorilor boabe de grâu şi porumb. Oamenii cred că dacă vor amesteca boabele peste care au trecut colindătorii cu sămânţa pe care o vor pune în brazdă vor avea parte de o recoltă bună în anul care vine.
Facerea focului pentru a aduce bunăstare gospodăriei -În Ajunul Crăciunului, sârbii din Banat fac focul pentru pentru a arde „badnajak-ul”. Este vorba despre un trunchi de stejar tânăr care este aprins în noaptea de Crăciun în curtea casei. Scânteile focului ar aduce bunăstare gospodăriei.
„Crăciunul fiarelor” sau „Noaptea lupilor” în Banat. În zorii zilei, un flăcău „neînceput” este trimis la marginea satului. Aici, cu o seară înainte, fetele atârnă într-un copac măşti care reprezintă duhurile pădurii. Flăcăul alege una dintre ele şi devine „vârva” satului – o personificare a lupului, considerat ocrotitorul pădurii şi al vânatului. Băiatul porneşte prin sat, însoţit de o ceată, iar în calea lor nu are voie să iasă nicio fată sau femeie, pentru că se spune că aceasta va fi bântuită tot anul de lupi. Bărbaţii îi primesc în curte, unde îi servesc cu băutură şi friptură. Seara, flăcăii merg la huda lupului, o peşteră adâncă, unde aruncă un purcel sau un berbec, jertfă oferită animalelor sălbatice.
Obiceiuri și tradiții în Dobrogea
„Oleleul” – tradiție de Crăciun în nordul Dobrogei, în apropierea Munţilor Măcinului. „Oleleul” – personaj de origine păgână care intră primul în gospodărie, înconjoară ceata de colindători de două-trei ori, după care o veghează. Oleleul are misiunea de a speria duhurile rele. El este îmbrăcat în general în cojoc din piele de oaie şi înarmat cu un buzdugan şi cu o sabie din lemn. Costumaţia este completată cu beteală, clopoţei şi tălăngi pe care „oleleul” le bate din pământ pentru a proteja gospodăriile de spiritele rele.
„Moșoi” – colindători renumiți în Dobrogea, cu măşti colorate au devenit o emblemă pentru Luncaviţa, singura comună din România în care se mai practică obiceiul. Colindătorii poartă măşti pentru a simboliza prezenţa spiritelor strămoşeşti care alungă răul din calea naşterii lui Iisus şi vestesc un an mai îmbelşugat, cu linişte şi bucurii. Moşoii se costumează într-un cojoc lung până în pământ, întors pe dos, din blană de vulpe sau de iepure, măşti făcute din tărtăcuţe, coarne de berbec, panglici colorate, flori şi mărgele colorate,arată edifica.ro.
