Ministerul Afacerilor Externe îl va convoca pe ambasadorul Rusiei după ce a fost descoperit un crater de dronă în apropierea graniței cu Ucraina, se arată într-un comunicat emis joi de MAE.
Potrivit Ministerului Apărării, un crater a fost descoperit într-o zonă nelocuită din apropierea localității Grindu din județul Tulcea, care se află în fața portului Reni, în sudul Ucrainei, peste Dunăre.
Ca răspuns la „noua încălcare a spațiului aerian al României, contrară dreptului internațional”, va fi convocat șeful misiunii diplomatice a Rusiei, mai transmite MAE.
Ministerul a precizat că condamnă cu fermitate „atacurile repetate” ale Moscovei și că sunt în curs consultări cu „aliații din NATO cu privire la evoluțiile de la frontiera româno-ucraineană, inclusiv incidentul de astăzi”.
De asemenea, armata română a identificat drona pe sistemul său de supraveghere radar care „a indicat o posibilă intrare neautorizată în spațiul aerian național, cu un semnal detectat la joasă altitudine în drum spre Grindu”.
Comunicatul integral al MAE:
„Ministerul Afacerilor Externe protestează ferm faţă de incidentul generat de prăbuşirea necontrolată a unei drone utilizate în atacul asupra infrastructurii portuare ucrainene în noaptea de 13/14 decembrie a.c., într-un perimetru nelocuit aflat la circa 4 km amonte de localitatea Grindu. Acesta reprezintă o nouă violare a spaţiului aerian al României, contrar dreptului internaţional. Ministerul Afacerilor Externe solicită ferm încetarea atacurilor repetate împotriva populaţiei şi a infrastructurii civile ucrainene, precum şi a escaladării iresponsabile de către Federaţia Rusă a situaţiei de securitate inclusiv la frontiera dintre România şi Ucraina. Ministerul Afacerilor Externe reiterează condamnarea fermă a acestor atacuri împotriva obiectivelor civile, care încalcă normele de drept internaţional umanitar şi sunt considerate crime de război. Ministerul Afacerilor Externe a informat şi se consultă cu aliaţii NATO asupra evoluţiilor de la frontiera dintre România şi Ucraina, inclusiv asupra incidentului de astăzi. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe îl va convoca pe şeful misiunii diplomatice a Federaţiei Ruse”