BUCUREȘTI – Forfotă mare printre potentații PSD-ului după ce de la CCR s-a „scurs” informația că a admis, miercuri, sesizarea care viza legea construcţiei de hidrocentrale mici în ariile protejate. Este vorba despre sesizarea depusă de USR, în care a invocat 11 argumente de neconstituţionalitate, între acestea fiind încălcarea principiului bicameralismului, în condiţiile în care există diferenţe majore de conţinut juridic între forma adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi forma adoptată de Camera Deputaţilor. De asemenea, USR a invocat încălcarea dreptului la un mediu sănătos.
„O lege care exonerează „poluatorul” de la obligativitatea întocmirii studiilor de impact şi a studiilor de evaluare adecvată este profund neconstituţională, afectând dreptul fundamental la ocrotirea sănătăţii. Deteriorarea corpurilor de apă, distrugerea ecosistemelor acvatice, precum şi a habitatelor forestiere afectează inclusiv sănătatea umană. Finalitatea studiilor de impact asupra mediului o reprezintă şi stabilirea soluţiilor pentru prevenirea sau limitarea impactului ecologic mai sus menţionat, precum şi identificarea autorităţilor responsabile în situaţia dezastrelor ecologice, pe principiul „poluatorul plăteşte”. În condiţiile în care legea ridică protecţia garantată ariilor protejate pentru astfel de proiecte hidroenergetice, acordând, în schimb, „imunitate” proiectelor hidroenergetice prin simpla invocare a interesului public major, riscul creat pentru mediul înconjurător şi sănătatea umană este unul major„, se arată în sesizarea USR.
☛ Distrug tot! PSD impune o lege prin care să se poată construi hidrocentale în arii protejate
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 23 martie, proiectul care prevede că obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie cu procent de realizare mai mare de 60% sunt considerate proiecte de interes public major şi de siguranţă şi securitate naţională şi urmează să fie puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2025.
„Obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie cu procent de realizare mai mare de 60%, la data de 1 mai 2022, sunt considerate ca fiind proiecte de interes public major şi de siguranţă şi securitate naţională, urmând a fi puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2025. Finalizarea acestor obiective de investiţii care se suprapun cu arii naturale protejate este posibilă, cu condiţia ca Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să propună în compensare pentru suprafeţele ocupate o zonă echivalentă din punct de vedere al biodiversităţii cu zona ocupată de obiectiv, până la punerea acestuia în funcţiune, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2025”, prevede proiectul
PSD fierbe
După atacarea de către USR la CCR a proiectului de lege, PSD a lansat un atac la adresa opoziției.
.
„Contestarea la CCR de către USR a legii PSD privind finalizarea hidrocentralelor abandonate este un demers iresponsabil, iraţional şi profund anti-naţional. Invocând tot felul de chichiţe de mediu, inconştienţii de la USR nu fac altceva decât să favorizeze creşterea gradului de dependenţă energetică a României faţă de Federaţia Rusă, ceea ce contravine eforturilor întreprinse la nivelul întregii Uniuni Europene”, a transmis PSD într-un comunicat de presă, explicând că „prin contestaţia depusă la CCR, USR blochează practic orice creştere a capacităţii României de a produce energie ieftină şi curată, care să conducă la scăderea facturilor pentru populaţie şi economie. Această acţiune a USR calcă în picioare chiar interesul propriilor alegători care sunt afectaţi, în egală măsură, de creşterea preţurilor la energie electrică”. se arată în poziția PSD.