CHIȘINĂU – România a reușit până acum cu succes să protejeze Republica Moldova în fața agresiunilor politico-economice ale Rusiei, iar ședința comună de guvern, de azi, este un semnal puternic pentru Moscova că Bucureștiul este ferm angajat să aducă micuțul stat de peste Prut în Europa. Este prima prima şedinţă comună din istorie la Chişinău și vor mai fi și altele. Cele două guverne vor discuta despre un program de granturi de 100 de milioane de euro, dar și alte proiecte comune în infrastructură, educație și scăderea de 10 ori a tarifelor telefonice în roaming.
Cele mai importante momente ale vizitei premierului Ciucă la Chișinău:
Ora: 11.49.Nicolae Ciucă a mai spus că s-a semnat și declarația comună a Guvernul României și Republicii Moldova în domeniul cooperării și cel investițional.
„Este un semnal ferm pentru ameliorarea mediului de afaceri din Republica Moldova. Contăm pe sprijinul Dvs pentru aspecte din care dorim să vedem progrese. Avem o solicitare pentru problemele cu care se confruntă Mitropolia Basarabiei. Vrem deschiderea unui dialog real pe această problemă”, a spus Ciucă.
Premierul României a cerut sprijin și pe proiectul de apeducte de la Măcărești (România) la Măcărești (Republica Moldova) care este unul simbolic pentru colaborarea București-Chișinău.
„Pentru modernizarea pieței Republicii Moldova, Bursa Română de Mărfuri a înființat Bursa „East Energy”, gata să ofere o bursă pentru energie electrică în condiții de transparență […] Este un semnal bun pentru investitori, fiind un instrument complementar extrem de necesar”, a spus Ciucă.
Șeful Executivului de la București, a mai adaăugat că România va fi susținătorul vocal al Republicii Moldova.
„Puteți conta pe instituțiile României de la București sau Bruxelles. Opinia României pe tematica Republicii Moldova este ascultată la Bruxelles”, a mai afirmat premierul român.
Ora: 11.38:La rândul său, premierul României, Nicolae Ciucă a ținut să marcheze semnificația istorică a acestei ședințe comune de guverne de la Chișinău.
„Am reușit să onorăm o promisiune ca în cel mai scurt timp să putem desfășura ședința comună pentru prima dată la Chișinău. Este o activitate cu încărcătură simbolică deosebită. Se va realiza în fapte prin semnarea acordurilor, protocoalelor și a memorandumurilor la nivelul de miniștri”, a spu Ciucă
El a mai afirmat că acum, la Chișinău, există cea mai mare deschidere pe relația cu România.
Ora: 11.30: Șefa guvernului moldav abordat și situația podului strategic de la Ungheni, ce va lega România de Republica Moldova și va scurta drumul de deplasare de la Ungheni la Iași cu circa 50 de minute și va fi parte a viitoare autostrăzi a Unirii de la Chișinău la Târgu Mureș.
„Vom semna acordul a unui nod rutier la Ungheni care va reprezenta un prim pas pentru zona transfrontalieră Iași – Ungheni”
În partea de afaceri, ea a declarat că Republica Moldova va face tot posibilul pentru a atrage investitori din România.
„Îi așteptăm cu braele deschise pe investitorii de peste Prut. Vom oferi un cadru predictibil și sigur pentru a oferi un cadrul legal bun […] Afacerile lor se vor putea dezvolta corect, fără intervenția unor grupuri obscure. Acele vremuri s-au terminat”, a precizat Gaviliță.
Nu în ultimul rând, ea a spus că drumul Republicii Moldova spre Europa trece prin România.
Premierul de la Chișinău a mai spus că va aborda cu partea română probleme ce țin de securitatea regională, creșterea prețurilor la energie și a costurile vieții de zi cu zi.
„Vom vorbi despre implementare Acordului de Ascoiere UE-Republica Moldova și asistență macro de din partea UE de 150 de milioane […] Vrem conectarea Republicii Moldova la Platforma celor Trei Mări pe dimenisunea de energie, infrastructură și digitalizare. Avem un program și o agendă foarte intensă. Aducem sincere mulțumiri României pentru Republica Moldova. Mulțumim prietenilor de la București în timpul crizei de la București”, a mai spus Gavriliță.
Ora: 11.20: Premierul Natalia Gavriliță a declarat vineri, în timpul ședinței comune de guvern, că în marja vizitei Maiei Sandu la București din 23 noiembrie s-a semnat o Foaia de parcurs „pe care începem să o implementăm”.
„Am promis să contruim poduri la modul fizic și ne-am ținut de cuvânt […] Cea mai bună veste este că vom semna acordul guvernamental de 100 de milioane de euro din partea României. Ne dorim să creștem calitatea vieții îndeosebi în mediul rural […] aceste fonduri vor fi folosite în infrastructura locală [..]Sperăm ca oamenii vor începe să creadă în perspectiva creării unui viitor aici acasă”, a declarat Gavriliță.
Ea a mai spus că o parte din aceste 100 de milioane de euro vor fi folosite pntru reabilitarea unor clădiri istorice și instituții de învățământ.
„Este pentru prima dată când Republica Moldova semnează un astfel de acor cu un stat pentru UE”, a spus Gavriliță
Ora: 11.08: Ministrul Justiției din Republica Moldova, Sergiu Litvinenco, a scris pe pagina sa de Facebook că vineri va fi semnat și Planul de acțiuni în domeniul justiției între Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei al României.
„Planul respectiv a fost elaborat ținându-se cont de experiența României în procesul de reformare a justiției în perioada de pre şi post aderare la Uniunea Europeană, dar și de necesitatea continuării implementării măsurilor de consolidare a statului de drept și a reformei în domeniul justiției”, a declarat Litvinenco.
El a mai spus că este binevenită preluarea de bune practici pentru buna funcționare a sistemului penitenciar din România, consolidarea sistemului de probațiune, dar și pregătirea profesioniștilor din domeniile juridice conexe justiție.
„Prin toate aceste acțiuni, care urmează să se desfășoare în următorii trei ani, România își reafirmă sprijinul pentru valorile europene şi internaţionale, precum şi dorința de a contribui la realizarea unei justiții care să răspundă nevoilor concrete ale cetățenilor Republicii Moldova. Pe această cale, mulțumesc Guvernului României, în special Ministerului Justiției, pentru deschidere și suport”, a mai spus Litvinenco.
Ora: 10.30: Cei doi premieri ai României și Republicii Moldova, Nicolae Ciucă și Natalia Gavriliță, au mers pe Aleea Clasicilor din parcul central Ștefan cel Mare din Chișinău, acolo unde au depus împreună flori la statuia poetului Mihai Eminescu.
Ora 10.20: Premierii Nicolae Ciucă și Natalia Gavrilița au depus flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și la bustul lui Mihai Eminescu