TIRASPOL – Președintele Partidului Comunist din Transnistria, Oleg Horjan (47 de ani), a fost omorât în noaptea de duminică spre luni, a anunțat liderul Congresului Civic, Mark Tkaciuk. Detaliile despre deces sunt contradictorii pentru moment.
Deocamdată, nici Tkaciuk, nici așa-zisele autorități de la Tiraspol nu au anunțat alte detalii despre acest caz.
Moartea opozantului a fost confirmată și de de liderul comuniștilor din Federația Rusă, Ghenadi Ziuganov.
„A fost ucis acasă. Cerem să înceapă imediat o anchetă”, a spus Ziuganov, citat de Europa Liberă Moldova.
Un coleg de partid al lui Horjan a precizat pentru Europa Liberă Moldova că Horjan a fost înjunghiat de mai multe ori, fiind găsit fără suflare în casa lui dintr-o localitate de lângă Tiraspol, însă Poliția din Republica Moldova, are alte informații: a fost împușcat în propria locuință (Ziarul de Gardă).
„Informăm că cetățeanul Horjan Oleg (anterior deținut ilegal de așa numitele autorități de la Tiraspol) a fost depistat împușcat în propria locuință dintr-o localitate din apropierea Tiraspolului. Poliția Republicii Moldova s-a autosesizat și întreprinde toate măsurile de investigație corespunzătoare ce vizează infracțiunea de omor”, a declarat Diana Fetco, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova.
În decembrie anului trecut, a ieșit din închisoare unde a stat timp de patru ani și jumătate pentru „insulta la adresa autorităților”.
Horjan a organizat un miting pașnic în centrul Tiraspolului, pe 6 iunie 2018, împotriva actualei pretinse puteri din Transnistria, potrivit Ziarul Național.
Potrivit pretinsei anchete care a dus la încarcerarea opozantului, Horjan ar fi smuls epoleții unui milițian și l-a lovit pe acesta în timpul protestului.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, el a povestit cum a fost întemnițat pentru „acțiuni violente față de un reprezentant al puterii”, cum a făcut greva foamei timp de 90 de zile și cum vede rezolvarea conflictului transnistrean.