Laura Codruţa Kovesi, fost Procuror Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi fost Procuror General al României, care s-a înscris ca simplu cetățean în cursa pentru funcția de procuror-șef European, va conduce Parchetul European – EPPO -, în ciuda tuturor opreliștilor puse de gruparea Dragnea -Dăncilă.
Disperarea a fost atât de mare pentru guvernanți, încât s-au pretat la punerea sub acuzare a Laurei Codruţa Kovesi pentru presupuse fapte penale comise în perioada în care aceasta se afla la şefia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (PICCJ).
Pentru această punere sub acuzare s-a mers până într-acolo încât s-a constituit , deloc întâmplător, și o secţia specială pentru magistraţi, la iniţiativa Coaliției de guvernare PSD+ALDE+UDMR.
Doar că, spre surprinderea si disperarea PSD-ului, Kovesi a reușit să convingă autoritățile europene că este persoana cea mai indicată pentru a conduce Parchetul European, lucru care dă fiori celor care se știu cu un trecut pătat de infracțiuni, descoperite sa nedescoperite încă, cu fonduri europene.
Sa nu uităm că unul din cele mai importante dosare de corupţie aflate în urmărire penală, dosarul TelDrum, este dosarul deschis, fostului preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Nicolae Dragnea, acum aflat încarcerat, pentru un alt dosar. Dosarul Teldrum este deschis în urma unei sesizări formulate în anul 2016 de către Oficiul European Antifraudă (OLAF), precursorul Parchetului European, proaspăt înființat, ce va fi condus de Laura Codruța Kovesi, inamicul nr. 1 al fostului lider PSD.
Atribuții ale Procurorului -șef european, care înspăimântă gașca de infractori
În calitate de şef al EPPO, Procurorul-Şef European reprezintă instituţia faţă de instituţiile Uniunii, statele membre şi orice terţe părţi, lucru ce permite Laurei Codruţa Kovesi să stabilească relaţii oficiale si neoficiale, care pot să nu convină guvernanţilor de la Bucureşti.
„La propunerea procurorului-şef european, colegiul numeşte procurorii europeni delegaţi desemnaţi de statele membre.(…)” și poate da vot decisiv în caz de balotaj. Aceşti procurori europeni delegaţi ai României vor face investigaţiile EPPO în România, unde sunt numeroase dosare cu probleme, care, culmea, au legătură cu cei din gruparea Dragnea -Dăncilă.
Procurorul procuror european delegat, chiar dacă devine incomod, el nu poate fi nici revocat, nici trimis la Secția de investigare a procurorilor din România, autorităţile din țară neputând lua măsuri împotriva lui fără informarea Procurorului-șef european.
Redactarea proiectului de regulament intern de procedură al Parchetului European va intra în sarcina primului Procuror-Şef European, Laura Codruţa Kovesi. Si chiar fără regulamentului intern de procedură , Regulamentul EPPO prevede:
„Articolul 29 Ridicarea privilegiilor sau imunităților (1) În cazul în care investigațiile EPPO implică persoane protejate de un privilegiu sau o imunitate în conformitate cu dreptul intern, iar acest privilegiu (această imunitate) reprezintă un obstacol în calea unei anumite investigații în curs, procurorul-șef european înaintează o cerere scrisă și motivată pentru ridicarea privilegiului sau imunității, în conformitate cu procedurile stabilite de dreptul intern.” Cu alte cuvinte, toți cei din gașca Dăncilă-Dragnea nu vor mai putea fi protejați de imunitate .
Chiar dacă la EPPO, deciziile importante, plecând de la strategii, regulamente până la anchete în sine, sunt luate de un colegiu, într-o formă colectivă, sarcinile, prerogativele procurorului-șef sunt suficiente pentru a da insomnii celor pătați de infracțiuni.
Liviu Dragnea va privi din celulă victoria rivalei sale. Fostul șef al PSD, urmașul Partidului Comunist, a început o bătălie împotriva procuroarei încă de la victoria PSD la alegerile legislative din 2016, scrieLe Figaro, citează Digi24 .
„KO-ul împotriva politicienilor corupți urma să fie pronunțat atunci când PSD-ul lui Liviu Dragnea a decis să schimbe regulile. Prin legi și ordonanțe, a modificat Codurile penale, statutul magistraților, a reluat controlul asupra carierelor magistraților și anchetelor disciplinare. Așa a fost revocată Kovesi de la DNA, apoi suspectată de „abuz de putere, corupție și mărturie mincinoasă”, dar aceste acuzații mincinoase au fost ridicate”, continuă Le Figaro.