Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost internat luni la Spitalul Fundeni din cauza unor probleme de inimă. Mai exact ar fi vorba de pericardită hemoragică,o inflamare a pericardului.
Conform informațiilor, fostul președinte va fi supus unei intervenții chirurgicale, în aceste momente având loc pregătirile pentru intervenție.
În 2005 el a suferit o intervenție chirurgicală în care i-au fost puse cinci stent-uri.
În acest context, amintim că Ion Iliescu, în 2007, a suferit, la Paris, o intervenție la artera coronariană, când i s-a adăugat un al șaselea stent pentru o mai bună circulație a sângelui.
„Nu a fost vorba despre o operație. Nu a presupus deschidere sau spitalizare. A fost pur și simplu o coronografie. Totul a durat 20 de minute”, preciza atunci Ion Iliescu.
De asemenea, relatat că s-a deplasat la Paris pentru un control de rutină la doi ani de la precedenta intervenție la care i s-au implantat cinci stenturi. „Controlul a ieșit pozitiv, dar s-a considerat oportun să-l implanteze pe al șaselea”, spunea Iliescu în acel moment.
În mai 1990, Ion Iliescu a fost ales preşedinte al României. Ulterior, el a mai avut două mandate de şef al statului, între 1992-1996 şi 2000-2004.
Știre în curs de actualizare.