BUCUREȘTI – Într-o primă reacție la confirmarea de către ministrul Apărării, Angel Tîlvar, că resturile unei drone rusești au fost descoperite în județul Tulcea, șeful statului a declarat că „o astfel de situație ar fi complet inadmisibilă și o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale a României”.
Klaus Iohannis a vorbit, în deschiderea Summitului Inițiativei celor Trei Mări (I3M), care reunește șefi de stat și de guvern din 12 state, despre găsirea unor fragmente de dronă în județul Tulcea.
El a spus, din nou, că aceste atacuri ale forțelor ruse asupra infrastructurii civile ucrainene, care sunt crime de război, au loc la o distanță foarte mică de granița românească. „Suntem însă alerți și în contact permanent cu ceilalți aliați din NATO”, a afirmat Iohannis.
Șeful statului a avut o primă reacție, în deschiderea summit-ului, după ce ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a confirmat în cursul acestei zile că bucăți de dronă au fost găsite pe teritoriul României, în județul Tulcea.
Declarațiile președintelui:
„Dacă se confirmă că aceste elemente provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situație ar fi complet inadmisibilă și o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale a României”
- Înainte de a vorbi despre summit, doresc să mă refer la informațiile de ultimă oră privind identificarea, de către MApN, pe teritoriul României, în proximitatea frontierei cu Ucraina, a unor componente care ar putea fi de dronă.
- Am fost informat în timp real de către Ministerul Apărării cu privire la această descoperire și am solicitat investigarea de urgență și profesionistă a provenienței acestor componente, precum și a momentului și circumstanțelor în care acestea au ajuns pe teritoriul României.
- În cazul în care se confirmă că aceste elemente provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situație ar fi complet inadmisibilă și o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale a României, stat aliat NATO.
- Așa cum am mai menționat, aceste atacuri asupra infrastructurii civile ucrainene, care sunt crime de război, au loc la o distanță foarte mică de granița românească. Suntem însă alerți și în contact permanent cu ceilalți aliați din NATO.
- O repet: în cadrul NATO suntem foarte bine apărați, iar România beneficiază de garanții de securitate extrem de puternice, cele mai puternice din toată istoria noastră.
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a confirmat miercurică bucăți dintr-o dronă rusească folosită în atacul din noaptea de duminică spre luni au căzut pe teritoriul țării noastre, potrivit Antena 3 CNN. Rămășițele au fost găsite pe raza comunei tulcene Ceatalchioi.
În urmă cu o zi, președintele Klaus Iohannis a declarat cu o zi în urmă că nu a existat „nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv” care să fi ajuns în România în urma atacului lansat de ruși luni asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Analiștii de la GeoConfirmed, care se ocupă de geolocalizarea imaginilor care au legătură cu războiul din Ucraina, au spus marți seară că o dronă rusească a căzut luni pe teritoriul țării noastre, confirmând informațiile Ucrainei, în timp ce oficialii români le-au negat vehement.
„Pot să vă spun că nu a existat nicio piesă și nicio dronă, și nicio altă parte al vreunui dispozitiv care a ajuns în România. Noi avem control total asupra spațiului nostru național. Am verificat absolut tot și pot să liniștesc populația. Nu a existat nimic ce a ajuns în România. Însă da, suntem îngrijorați, fiindcă aceste atacuri au loc la o distanță foarte mică de granița românească. Am avut, chiar astăzi mi-a spus domnul ministru al Apărării, atacuri care au fost verificate la 800 de metri de granița noastră, deci foarte, foarte aproape. Suntem însă alerți, suntem atenți și suntem în cadrul NATO foarte bine apărați. Pot să spun ce am mai spus: România beneficiază de garanții de securitate extrem de puternice, cele mai puternice din toată istoria noastră”, a declarat Klaus Iohannis, marți, într-o conferință de presă.