AUSTRIA – O mişcare autointitulată „alianţa informală a activiştilor anarhişti” a ocupat sâmbătă un conac pe malul unui lac din Austria despre care se știe că ar aparţine oligarhului și fost vicepremier rus Igor Şuvalov, unul dintre parveniții lui Putin.
„Miliardarul aliat al lui Putin îşi abandonase deja micul palat, întrucât se află pe lista de sancţiuni a Austriei”, spun aceşti activişti, care sunt ostili atât preşedintelui rus Vladimir Putin, dar şi NATO.
Ocuparea conacului aflat pe malul lacului Attersee este un mesaj împotriva războiului, împotriva proprietăţilor miliardarilor şi „oricărui tip de exploatare”, mai afirmă activiştii, care susţin că vor transforma vila oligarhului rus în adăpost pentru „refugiaţi, dezertori şi persoane fără adăpost”.
Aflat pe lista rușilor sancționați de Occident, Şuvalov ( 55 de ani), a fost zece ani vicepremier în guvernul de la Moscova, între anii 2008 şi 2018, iar cotidianul austriac Salzburger Nachrichten scrie că este proprietar al unui conac înregistrat pe o companie din Austria şi o fundaţie din Liechtenstein. Potrivit aceluiaşi ziar, fostul vicepremier rus şi-a transferat cu câteva luni în urmă bunuri personale din Austria către Rusia, folosind un avion privat.